Organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură și Asociația Internațională de folclor „Diaspora” spectacolul caritabil extraordinar va avea loc marți, 14 noiembrie 2017, la Centrul Cultural Dacia.
Scopul acestui spectacol este strângerea de fonduri pentru două familii aflate în mare impas. Familia Zăvoianu din Mărișelu, al cărei băiat, Ionuț este internat într-o clinică din Turcia pentru un tratament împotriva cancerului și pentru familia Cilean, afectată de incendiul care a avut loc la Sebiș.
Ansamblul profesionist „Dor Românesc” și Ansamblul „Codrișorul” din Bistrița vor susține recitaluri, dar și acompaniamentul pentru cei 9 artiști de muzică populară care vor urca pe scena evenimentului: Larisa Bozbici, Nicolae Cioancă, Lenuța Filipoi, Elena Hazbeiu, Ioana Măgherușan, Marius Palage, Cristina Belei, Bianca Gâvan și Teodora Hangan.
Prețul unui bilet este de 15 RON.