Încântător ca în fiecare an, orașul Timișoara și-a luat straiele de sărbătoare și nu le mai lasă până în primele zile din ianuarie, la o nouă ediție a Târgului de Crăciun din Cetate.
Aproape 100 de căsuțe albe își așteaptă cumpărătorii în Piața Victoriei.
Parcarea de la Modex a fost transformată, din nou, într-o bucătărie imensă.
Acolo veți găsi bucate pe alese, însă pentru a gusta câte ceva trebuie să scoateți bani frumoși din buzunare.
Reprezentanții primăriei Timișoara au pregătit momente speciale pe toată perioada lunii decembrie, târgul, ajuns la ediția a XII-a, putând fi vizitat zilnic, între orele 10:00 – 22:30, iar în data de 19 decembrie, Moș Crăciun sosește în centrul orașului spre bucuria celor mici.
Programul complet de la Târgul de Crăciun din Timișoara:
- 1 decembrie, ora 15:30 – La mulți ani, România! – spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri;
- 2 decembrie, ora 17:30 – Aurel Tămaș, Pusta Banatului, Ansamblul Timișul Tineret;
- 4 decembrie, ora 17:30 – Robert Poka, Incubatorul de Artă;
- 5 decembrie, ora 17:30 – Piti Show – emisiune interactivă cu și despre copii;
- 6 decembrie, ora 17:30 – Noaptea lui Moș Nicolae – începutul colindatului. Fanfara Vidu Band și coruri de copii;
- 7 decembrie, ora 17:30 – Corul Elim, Mihai Bizgan & Band;
- 8 decembrie, ora 17:30 – Skywalkers, Vest Phoenix Cover, Phoenix;
- 9 decembrie, ora 17:30 – Rocks of Fire, Funcky Hats, Facultatea de Muzică Timișoara;
- 11 decembrie, ora 17:30 – Piti Show – emisiune interactivă cu și despre copii;
- 12 decembrie, ora 17:30 – Palatul Copiilor, Timișoara Big Band;
- 13 decembrie, ora 17:30 – Cromatik Voice, Școala de Arte Timișoara;
- 14 decembrie, ora 17:30 – Cantodena, Cromatik Voice, Incubatorul de Artă;
- 15 decembrie, ora 17:30 – Piti Show – emisiune interactivă cu și despre copii, Generația Muzicii, Karaoke Colinde;
- 16 decembrie, ora 15:00 – Festivalul Coral „Leru-i, Doamne, Ler”;
- 18 decembrie, ora 17:30 – Școala Pro Muzica;
- 19 decembrie, ora 16:00 – Crăciunul Căpitanului Hook – spectacol interactiv pentru copii, ce prefațează sosirea lui Moș Crăciun în Piața Victoriei. În deschidere va fi Fanfara Pro Amiciția;
- 20 decembrie, ora 19:00 – Rock For Revolution: Pro Muzica, Implant pentru Refuz, Sanctuar, Melting Dice;
- 21 decembrie, ora 19:00 – Timișoara în mișcare;
- 31 decembrie, ora 18:30 – Revelion 2019: Subcarpați, Baaska, Kamelia, Box Office, Sean Norvis.
Sursă foto: Timișoara Christmas Market