Tita Bărbulescu s-a născut pe 15 februarie 1936, în orașul Topoloveni, județul Argeș. Și-a însușit talentul tatălui Constantin Bărbulescu, un cunoscut lăutar din zona Argeșului, de la o vârstă fragedă.
La 14 ani a fost cooptată să facă parte din Corul Căminului Cultural Topoloveni-Călinești unde participă la Concursul căminelor culturale pe țară câștigând locul I ca solistă vocală în cadrul corului.
Tita Bărbulescu a studiat la Școala Populară de Artă din București, unde a studiat canto, avându-i profesori pe Gheorghe Oancea și Ana Armășeșcu.
La terminarea studiilor se angajează la orchestra populară “Doina Argeșului” din Pitești, efectuând nenumărate și prețioase culegeri de folclor de la vechii lăutari autentici din Argeș.
Alături de orchestra Doina Argeșului face și primele înregistrări, la doar 16 ani, la RadioDifuziunea Română și are ocazia să cunoască și să evolueze alături de faimoșii artiști ai vremii: Maria Tănase, Maria Lătărețu, Aurelia Fătu Răduță, Emil Gavriș, Dan Moisescu, Alexandru Grozuță, Ioana Radu, Mia Braia, Rodica Bujor și Ion Luican.
Alături de Maria Tănase a avut ocazia să plece într-un turneu de o lună în Bulgaria.
În afară de folclor, Tita Bărbulescu are în repertoriu muzică lăutărească autentică, muzică de petrecere și romanțe.
Între anii 1960-1962 se stabilește în București, fiind angajata Teatrului “Ion Vasilescu”; apoi la “Doina Olteniei” din Craiova și “Flacăra Prahovei” din Ploiești.
De-a lungul carierei a avut ocazia să lucreze și cu mari dirijori ca: Victor Predescu, Ionel Budișteanu, Radu Voinescu și Paraschiv Oprea.
Din anul 2015, numele Titei Bărbulescu este așezat pe frontispiciul manifestării culturale reprezentative, apropiată de sufletul Topolovenilor: Festivalul Concurs Național de Muzică Populară “Tita Bărbulescu”, organizat de Primăria și Consiliul Local al orașului Topoloveni, alături de Casa de Cultură “Preot Ion Ionescu” din Topoloveni.
Artista ne părăsește la vârsta de 85 de ani, pe 04 decembrie 2021.
Impunând un stil și un repertoriu inconfundabil, Tita Bărbulescu a interpretat peste 300 de cântece care au fost imprimate la Radio și casa de discuri Electrecord, a participat în peste 500 de spectacole, recitaluri și festivaluri. Astfel a realizat peste 30 de discuri și casete audio pe care a adunat folclor din zona ei natală, romanțe și cântece de voie bună.
Fiind o mare culegătoare de folclor autentic, își îmbogățește repertoriul constant cu perle ale folclorului argeșean fiind preluate și cântate de generații întregi. Amintim numai câteva din melodiile culese și lansate de artistă:
- Sus la munte la Muscel,
- De-ai fi neichii drăguliță,
- Din Pitești pân’ la Trivale,
- Argeșene, argeșene,
- Măi neicuță de pe Olt,
- Din Pitești la Câmpulung,
- Trei lalele din Pitești,
- Măi neicuță Constantine,
- Marine, Marine,
- Dorul de Topoloveni etc.
Mai târziu în carieră a abordat romanța și cântecul de petrecere. Dintre cele mai frumoase melodii de acest gen lansate de artistă se numără:
- Trece timpul ca nebunu,
- Intru-n crâșmă, uit de toate,
- La crâșma din Mătăsari,
- Țuiculiță de Pitești,
- De aia-i bine cât trăiești,
- Să ne cânte lăutarul,
- La hanul de peste drum,
- Sus paharul,
- La cârciuma de sub tei etc.
Începând cu anul 2015 se organizează în cinstea artistei Festivalul ”Tita Bărbulescu”.