Festivalul Național de Folclor Ioan Macrea, singurul festival folcloric din România dedicat ansamblurilor profesioniste, se va desfășura în perioada 27 – 29 noiembrie 2018, la Sala Polivalentă Transilvania din Sibiu.
Evenimentul este organziat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cindrelul-Junii Sibiu, în parteneriat cu Cercul Militar Sibiu și cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu.
Festivalul Ioan Macrea marchează, în anul 2018, o dublă aniversare: cea de-a XX-a ediție a manifestării și Centenarul României, recreând harta cântecelor, dansurilor populare și obiceiurilor românești prin intermediul a peste 400 de artiști, din România și de dincolo de granițele țării.
La această ediție participă ansamblurile:
- Banatul,
- Doina Gorjului,
- Mureșul,
- Ansamblul Național “Kolo” al Republicii Serbia,
- Cindrelul-Junii Sibiului,
- Veteranii Junii Sibiului,
- Ceata Junilor și Școala de Dans “Ioan Macrea”.
Printre artiștii ce vor urca pe scena festivalului enumerăm:
- Robert Târnăveanu,
- Alina Pinca,
- Ionuț Fulea
- Bogdan Cioranu,
- Ovidiu Homorodean,
- Alexandru Pugna,
- Nicoleta Voica,
- Petrică Mîțu Stoian,
- Niculina Stoican,
- Viorica Macovei,
- Cornelia și Lupu Rednic și mulți alții.
Generațiile reunite ale Junilor Sibiului prezintă, în premieră, o veritabilă demonstrație de măiestrie coregrafică din regiunile istorice ale României.
Celebra Orchestră Lăutarii din Chișinău, Maestrul Nicolae Botgros și artiști de dincoace și de dincolo de Prut întregesc tabloul cultural al României Mari.
Accesul se face pe bază de bilete, ce pot fi achiziționate de la Sala Transilvania din Sibiu, la preţul de 20 lei, respectiv 10 lei, începând cu data de 19 noiembrie 2018, între orele 10:00 – 18:00.
Spectacolele sunt prezentate de Iuliana Tudor.
Director festival: Silvia Macrea
Programul complet al Festivalul Național de Folclor Ioan Macrea poate fi consultat pe pagina de facebook a evenimentului.