Sandu Florea s-a născut în anul 1929, la Armeniş, judeţul Caraş-Severin. În satul natal a prins drag de muzica populară şi de jocul bănăţean. Primul instrument la care a cântat a fost fluierul. Cariera lui muzicală a început la vârsta de 14 ani.
În perioada stagiului militar a fost cooptat în Ansamblul Armatei, avându-l ca dirijor pe Dinu Stelian. După terminarea armatei s-a reîntors la Caransebeș, unde a dat conscurs în anul 1953 pentru a ajunge instrumentist în cadrul Orchestrei Casei de Cultură. Sandu Florea a ajuns în scurtă vreme unul dintre cei mai buni instrumentiști bănățeni, un mare doinitor, fiind apreciat ca un maestru al trompetei. A cântat în multe ţări ale Europei – Germania, Olanda, Italia, Ungaria – în spectacole de mare ţinută artistică, iar talentul său interpretativ i-au adus mereu aplauze şi ovaţii.
Dincolo de activitatea muzicală, Sandu Florea a cules folclor din zona în care s-a născut și a îmbogățit astfel repertoriul muzical bănățean. Una dintre cele mai cunoscute cântece care amintește de numele lui, este doina Frică mi-i că mor ca mâine.
I s-au făcut numeroase oferte de a evolua în mari orchestre din Capitală, însă Sandu Florea era prea legat de Banat şi de zona Caransebeşului pentru a le accepta. Cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o în cadrul Orchestrei „Doina Banatului”, de unde s-a şi pensionat.
A cântat sub bagheta lui Laci Perescu, un renumit saxofonist, avându-i alături pe alţi mari instrumentişti bănăţeni: Petrică Vasile, zis Capdecal – taragot, Petru Stanciu, zis Tită – trompetă, Ion Bălan – saxofon, Luca Novac – taragot, Ion Oprea, zis Căţălu’ – contrabas, Florică Sandu – acordeon, Ioviţă Gheza II – acordeon şi Ion Ilie, zis Cristos.
Deşi a avut o carieră muzicală îndelungată, discografia sa este limitată, asta şi din cauza refuzului de a cânta în marile orchestre bucureştene. Printre cântecele care l-au făcut cunoscut şi prin care a rămas în istoria muzicii populare româneşti se numără şi:
- Cobori, mândră, la vale,
- Brâul şi Doi-ul lui Florea,
- Doina lu Ghiță,
- La izvor, la izvorele
- Brâul de la Armeniș,
- Doi-ul lui Florea, ultimele două fiind jocuri populare caracteristice Banatului montan.
De la Sandu Florea au învăţat alţi solişti instrumentişti de clasă ai acestui instrument mai degrabă destinat muzicii militare sau jazz-ului. Cei mai cunoscuţi discipoli ai săi au fost Constantin Gherghina şi Ştefan Moacă.
Nana Florea, cum era alintat, punea mereu o notă personală în interpretarea cântecelor din Banat, pe care te făcea să le trăieşti cu emoţie reală, întrucât muzica lui era curată, autentică, născută din cele mai profunde trăiri artistice ale bănăţenilor de munte.
Rămas în memoria bănățenilor ca cel mai bun trompetist al Banatului, muzica lui Sandu Florea se găsește azi în arhivele personale ale celor care le-a cântat la nunți și botezuri. Muzica sa continuă prin urmașii care au moștenit pasiunea și talentul, iar pentru patrimoniul muzical al Banatului, Nana Florea, așa cum era numit, reprezintă un exemplu de tradiție care se transmite și se conservă în prezent.
”Întemeietor al celei mai celebre familii muzicale bănățene, profesor și mentor al tuturor trompetiștilor noștri, dar mai ales „capelmaistru” la ansamblul lui Afilon Lațcu, a făcut ca sub bagheta lui dirijorală orchestra să sune ca la… Filarmonică!” spune cunoscutul specialist în folclor, reșițeanul Puiu Țeicu.
Sursa: banatulazi.ro
