Filarmonica Națională Serghei Lunchevici în colaborare cu Orchestra de muzică populară Folclor şi Compania Publică TeleRadio Moldova, în parteneriat cu Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chişinău organizează cea de-a treia ediţie a Festivalului Televizat Pentru Tinerii Interpreţi de Muzică Populară Prezintă Orchestra Folclor.
Pe 16 noiembrie 2017, începând cu ora 18:00 în Sala Mare din cadrul Filarmonici Naţionale Serghei Lunchievici din Chişinău, va avea loc cea de-a treia etapă a festivalului, etapă în care-i veți putea asculta în recital pe Ion Krasnopolski, artist emerit și Nina Țurcanu-Furtună.
Prima etapă a avut loc pe data de 30 martie 2017, iar pe scena evenimentului au urcat Ioana Căpraru, artist al poporului şi instrumentistul Valentin Golomoz (clarinet, ocarină, caval şi fluier).
În data de 30 mai 2017, a avut loc ce-a de-a 2-a etapă care i-a avut ca invitați speciali pe Gavriil Gronic, Constantin Rotaru şi Anatol Nunu.
Festivalul Televizat Pentru Tinerii Interpreţi de Muzică Populară Prezintă Orchestra Folclor are ca scop promovarea şi valorificarea folclorului muzical, instrumental şi vocal în forma autentică, descoperirea şi promovarea celor mai valoroşi interpreţi de muzică populară românească, valorificarea cântecului, portului popular românesc din diferite zone ale Republicii Moldova şi României şi introducerea lor în circuitul valorilor spirituale.
Toţi concurenţii şi interpreţii vor beneficia de acompaniamentul Orchestrei de muzică populară Folclor, condusă de maestrul Petre Neamţu.