Târgul de FloriiÎn fiecare primăvară, în preajma Floriilor, Muzeul Țăranului își așteaptă vizitatorii la primul târg cu meșteri de peste an – Târgul de Florii. De vineri, 7 aprilie, până duminică, 9 aprilie 2017, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, veți avea prilejul să admirați și să târguiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri.

Timp de trei zile, veți putea să-i cunoașteți și să stați de vorbă cu cei care au realizat ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și multe altele. Toate aceste minunății vor putea fi tocmite și cumpărate la Târgul de Florii de la Muzeul de la Șosea.

De asemenea în cadrul Târgului de Florii găsiți cozonaci și plăcinte, fel și fel de dulciuri din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulceață.

Târg (o)rânduit de Muzeul Național al Țăranului Român

Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).