Festivalul de Obiceiuri si Traditii - Țara CălateiAsociația De la lume adunate și-napoi la lume date, în parteneriat cu CJCPC Tradiționale Cluj și Centrul de informare Turistică din Călățele, organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului județean de obiceiuri și tradiții Țara Călatei.

Eveniment care va avea locduminică, 26 noiembrie 2017, de la ora 14:00, la Căminul Cultural din localitatea clujeană Călățele.

Festivalul își propune să încurajeze tinerii de a păstra și a pune în valoare creațiile folclorice autentice din zona lor de proveniență, în special a tradițiilor și obiceiurilor specifice sărbătorilor de iarnă.

Festivalul Țara Călatei se adresează tinerilor cu vârste între 8 și 18 ani, membrii ai unui ansamblu folcloric, și va fi împărțit în trei secțiuni:

  • interpretare individuală,
  • interpretare de grup,
  • prezentarea costumului popular.

Festivitatea de premiere a concurenților va fi precedată de un spectacol, susținut de Ansamblul folcloric Măgura din Călățele, alături de interpretele de muzică populară:

  • Adriana Irimieș,
  • Mariana Morcan,
  • Marinela Zegrean Istici.