Efta Botoca s-a născut în 23 septembrie 1925, în satul Jebel, județul Timiș, într-o familie de agricultori, fiind primul din cei 3 copii ai familiei Botoca.
Efta Botoca a îndrăgit vioara de mic, instrument muzical văzut prima oară la unchiul lui Nicolae, astfel că la vârsta de 6 ani a primit o vioară scurtă (trei sferturi) de la un consătean al cărui copil murise. După un timp, interpreta melodii propuse de tatăl său, care îl acompania cu banda (violoncelul), într-o manieră numită dublu-ritmic, o tehnică muzicală interesantă și bine executată.
Primul său îndrumător a fost învățătorul Adrian Pitic (1888 – 1957) – viorist priceput – care i-a îndrumat primii pașii în tainele instrumentului muzical atât de iubit în Banat.
La 10 ani, Efta Botoca, în 1935, și-a făcut debutul muzical la sfințirea Bisericii Ortodoxe din Stamora Română. După slujbă a urmat o masă festivă, la care a cântat și taraful lui Nicolae Botoca de la Unip (unchiul lui Efta Botoca). Atât episcopul, cât și prefectul din acea vreme, Dimitrie Nistor, l-au remarcat și recompensat material pe copilul-minune de la Jebel.
Un an mai târziu Efta Botoca participă la târgul anual din sat, unde a început să cânte într-un loc retras. Modul cum mânuia vioara a atras atenția nu doar mulțimii, dar și muzicienilor cunoscuți, printre care și Luță Ioviță.
Cariera lui Efta Botoca a început la București, cu un debut în 1947 la RadioDifuziunea Română unde a cântat, împreună cu prietenul lui Goghi Roșu, câteva melodii populare din Banat. Tot în București a cântat la restaurantul „Ceaiul Bănăţenilor”, alături de cunoscuții violoniști Ion Luca Bănățeanu, Moise Belmustață, Ionel Budişteanu și Emil Gavriș.
Încorporat în armată la Timișoara, între anii 1947 – 1949, unde i-a avut ca și colegi pe Andrei Anton Roșu și Ion Cristoreanu, Efta Botoca devine membru în orchestra Institutului de Folclor din București „Barbu Lăutaru”, avându-l ca dirijor pe Ionel Budișteanu.
În perioada anilor 1970-1971, a cântat în orchestra Ansamblului „Rapsodia Română”, iar între anii 1971 și 1972, în Orchestra de muzică populară a Radioteleviziunii Române. Din 1972 până în 1988, Efta Botoca a cântat în mica, dar excepționala Orchestră a maestrului Gheorghe Zamfir, alături de alți doi bănățeni: Aurel Dorin Cuibaru și Pavel Cebzan.
Efta Botoca a murit la 65 de ani, pe 13 septembrie 1991.
Efta Botoga are puține înregistrări care să amintească oamenilor de talentul său. Aceste înregistrări sunt realizate atât la Radiodifuziunea Română cât și la Casa de discuri Electrecord.
La înregistrarea primul disc Electrecord (13 melodii imprimate), a fost acompaniat de Orchestra Radioteleviziunii, dirijată de George Vancu:
- Cârligul,
- Cărăbășeasca,
- Piperiu,
- Măriuța,
- Pup de crin – doină,
- Ardeleana din Jebel,
- Pe loc,
- Jocul mândrelor,
- Joc de doi,
- Ardeleană,
- Urâtu-mi cere inel – doină,
- Judecata,
- Șchioapă,
- Dudurica.
În orchestra lui Gheorghe Zamfir a cântat alături de bănățenii Aurel Dorin Cuibariu și Pavel Cebzan, atât ca solist, cât și ca priceput acompaniator, având un disc cu 12 melodii imprimate:
- Vară, vară, primavară – doină,
- Doina Magdalenei Birăescu,
- Brâul lui Roşu,
- Joc de doi al lui Nicolae Botoca,
- Mărie, Mărie – doină,
- Ardeleana din Unip,
- De doi,
- Sus pe culmea dealului – doină,
- Ardeleana din Timiş,
- Cântecul miresei,
- Brâu din Jebel,
- Munte, munte, brad frumos.
Mari artiști despre Elfa Botoca:
Gheorghe Zamfir: „L-am cunoscut pe Efta Botoca în anul 1959, când era violonist-solist în Orchestra «Barbu Lăutaru», a Filarmonicii «George Enescu». Atunci l-am ascultat prima oară pe Efta, care, prin sunetele, arcușul și repertoriul său unic, m-a fermecat și mi-a dat senzația de înălțare și purificare, făcându-mi sufletul de adolescent să vibreze așa cum numai florile vibrează când cade roua”.
Prof. Ioan Odrobot, dirijor: „Pe Efta Botoca, copil blând, liniștit, prietenos, respectuos, de o mare noblețe sufletească, l-am cunoscut prin anul 1937, la Școala Normală din Timișoara, unde eram și eu înscris. În timpul liber ne retrăgeam în câte o sală, unde începeam să cântăm de-ale noastre, muzică populară. Melodiile de joc mai reușeam să le cânt ca și el, dar la doine nu puteam ține pasul. Nimeni nu le putea cânta ca el, era talentul lui, darul lui. De aceea Efta Botoca rămâne autentic, inedit și inegalabil prin stilul lui propriu”.
Prof. Mărioara Murărescu, etnomuzicolog: „Întotdeauna m-am considerat printre privilegiați, pentru că în acești ani de muncă am avut prilejul să fiu mereu alături de niște mari interpreți. Încă de când eram la Radio, i-am ascultat înregistrările, îl cunoșteam și aveam un adevărat cult pentru acest om. Fiecare piesă cântată de el ne releva omul Efta Botoca, aceea ființă de o modestie rară, de o sensibilitate extraordinară. Avea un fel de a fi cu totul aparte, nu doar în interpretarea pieselor solistice, ci și când acompania. Alergau soliștii vocali să realizeze discuri sau înregistrări radio cu Efta Botoca, pentru că el știa, de fiecare dată, să aducă prin tonul viorii sale exact culoarea textului, cu umbre și lumini. Era formidabil”.
Tiberiu Alexandru, muzicolog: „Un artist de excepție. Cel mai desăvârșit maestru popular al arcușului din Banatul zilelor noastre. Peste măsură de modest, de o rară finețe sufletească, s-a născut dintr-o familie de țărani români, care practicau din tată în fiu, pe lângă plugărie, ocupația lor de căpetenie, și lăutăria. Efta Botoca deținea un bogat și variat repertoriu muzical popular, pe care îl cultiva cu extraordinară măiestrie. Era permanent preocupat de calitatea sunetului, de perfecționarea interpretării”.
Sursă: 7 zile.com
