Taragotistul Dumitru Farcas s-a născut pe 12 mai 1938 în satul Groşii Băii Mari, din judeţul Maramureş.
Dumitru Farcas făcea parte dintr-o familie cu tradiție muzicală: bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la fluier.
El s-a înscris la liceul de muzică în 1956, iar din 1962 până în 1967 urmează cursurile Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultăţii de Interpretare, la clasa de oboi. Dumitru Fărcaș i-a ascultat în înregistrări difuzate la radio pe taragotiștii Luță Ioviță, Ion Murgu Bănățeanu, Iosif Milu etc. După absolvirea academiei clujene, învață autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului.
Dumitru Farcas şi-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului “Maramureşul” din Baia Mare. În 1962 a preluat Ansamblul “Mărţişorul” al Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale.
Dumitru Farcas s-a stins din viață în data de 7 august 2018 în urma unui infarct.
Artistul Dumitru Farcas a colaborat cu Casa de discuri Electrecord, alături de care a scos următoarele:
Mini-discuri
- EPC 939 (1968, Electrecord)
Albume
- Trésors folkloriques roumains: un virtuose du taragote et de l’hautbois (1973, Electrecord ST-EPE 0896)
- Trésors folkloriques roumains: un virtuose du taragote vol. II (1977, Electrecord ST-EPE 01334)
- ST-EPE 02563 (1984, Electrecord)
Casete audio
- STC 0048 (1976, Electrecord)
- STC 001384 (2001, Electrecord)
CD-uri
Trésors folkloriques roumains (1993, Electrecord EDC 160)
- 1962 – Premiul I și titlul de laureat al concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, Helsinki
- 1972 – Discul de aur decernat de Academia „Charles Cros” din Paris
- 1991 – Laureat al Premiului Ethnos
- 1999 – Laureat al Festivalului „Smithsonian Folklive Festival”, Washington
- 1999 – Premiul I la Festivalul Internațional de la Bruxelles
- 2000 – Premiul Inter-Lyra în cadrul Olimpiadei de Muzică și Dans „Cele cinci Lyre”, Budapesta
Dumitru Fărcaș a primit titlul de „Cetățean de onoare” al orașului Phenian (Coreea de Nord) și al orașelor Cluj-Napoca, București, Reșița și Baia Mare. A fost președinte de onoare al Congresului Internațional al Taragotiștilor.
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Dumitru Farcas:
- La 29 noiembrie 2002 Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.
- La 7 februarie 2004 și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – “Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
La 7 martie 2008, Dumitru Fărcaș a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit maestrului Dumitru Fărcaş, cu ocazia împlinirii de către acesta a vârstei de 80 de ani, Ordinul Naţional “Serviciu Credincios” în grad de cavaler, în semn de recunoaştere pentru întreaga sa carieră, dar şi pentru contribuţia pe care a adus-o culturii.
Echipa Transilvania Reporter. (Patrice Podină): “În artă și în cultură nu sunt lucruri care se repetă. Dumitru Fărcaș nu se compară cu nimeni. Nici nu ar avea cum. Nu se va mai naște un Dumitru Fărcaș pentru că el deja s-a născut. Fiu de țăran din Maramureș, Dumitru Fărcaș a crescut într-o familie în care instrumentele muzicale nu erau doar obiecte de decor. Tatăl lui cânta la fluier, iar frații mai mari la clarinet. Dumitru, cel mai mic dintre fii a ales taragotul pe care l-a transformat într-un instrument național. În mâinile lui Dumitru Fărcaș taragotul are un sunet unic, inimitabil. Muzician complex, Dumitru Fărcaș nu este un instrumentist care a apărut din senin, el este rezultatul unei educații muzicale ridicată la rang de artă.”
Mihaela Rus, manager Vitrina: „Dumitru Fărcaş ne oferea demnitate și iubire!” „Erau anii adolescenței mele … Aici era Ceaușescu, era gri, era umbră și noi ieșeam cu ansamblul Mărțișorul. Vă dați seama ce mult însemnau momentele acelea pentru noi! Mergeam să dăm spectacole în străinătate, dar noi eram îmbrăcați cu pulovere tricotate de bunica, dar eram atât de demni, ne simțeam respectați. Nu eram noi în pas cu moda, vă dați seama cum arătam, dar eram priviți cu înțelegere și căldură. Nu aveam voie să deținem valută, așa că plecam fără nicun ban la noi. Și în pofida tuturor neajunsurilor pe scenă ne simțeam atât de demni, de apreciați, de mândri că suntem români. Acolo eram egali cu restul lumii, eram noi înșine iar umbra vieții noastre de acasă dispărea. Când ieșeam pe scenă, la final, și Dumitru cânta cu talentul lui extraordinar că se ridica sala în picioare, trăiam momente sublime, extraordinare. Uitam de toate neajunsurile și ne simțeam minunați. Ne simțeam atât de iubiți! La sfârșitul spectacolelor Dumitru era asaltat de admiratori, era bătaie pe autografe de la el. În privința banilor știți cum procedam? Luam cu noi niște discuri de acelea de vinil de-ale lui Dumitru, scoase de Electrecord, și le vindeam pe coridoare după concert. Se vindeau ca pâinea caldă, toți erau dornici să plece cu discurile lui acasă, iar noi în felul acesta ne făceam niște bani de buzunar. Imi aduc aminte că prima mea pereche de blugi de marcă așa am avut-o, vânzând două discuri de vinil ale maestrului Fărcaș. Nu era puțin lucru pentru niște adolescenți să le arăți lumea și să-i faci să se simtă iubiți! Era sigur că nu vor uita.”.(Ruxandra Hurezean)
