Targul de Iarna - BrăilaMai sunt doar câteva zile până când feeria sărbătorilor de iarnă cuprinde municipiul Brăila.

Piața independenței, Calea Călărașilor, Piața Traian, strada Mihai Eminescu, Parcul Monument, dar și multe alte artere din Brăila vor fi îmbrăcate în straie de sărbătoare.

Primăria Municipiului Brăila organizează în perioada 1-10 decembrie 2017, unul dintre cele mai mari evenimente anuale, Târgul de Iarnă.

Ajuns la cea de-a doua ediția, Târgul de iarnă va fi amplasat în parcarea Palatului Administrativ și reunește meșteșugari din toate colțurile țării, formații, ansambluri și artiști de muzică populară din Olt, Sighetu Marmației, Vatra Dornei – Suceava, Dorohoi – Botoșani, Oradea, Vaslui, Moreni-Dâmbovița, dar și 15 formații din județul Brăila.

Ansamblul Baștina Strășeni, Republica Moldova și Ansamblul profesionist de muzică și dans popular Izvorașul al Palatului Culturii Nicolae Botgros din Cahul sunt invitați speciali ai târgului brăilean.

Târgul debutează chiar de Ziua Națională a României, pe 1 decembrie fiind programată și aprinderea luminilor de sărbătoare în întreg orașul, iar 17 decembrie odată cu venirea lui Moș Crăciun se vor aprinde și luminile din Parcul Monument.

Târgul de Iarnă este un proiect cultural inițiat în anul 2016 de Primăria Municipiului Brăila.