Muntenia era regiunea faimoasă pentru petrecerile date de voievozii munteni în onoarea oaspeților lor străini. Astfel, în afară de felurile tradiționale bazate pe legume și carne, foarte cunoscut și apreciat este ciorba cu borș și leuștean, urzici, fasole, ciuperci sau miel.
Derivat al cvasului rusesc, borșul nostru pentru ciorbe (muntenești) este acru, cu aromă de vișin și leuștean, tocmai bun să îmbogățească zeama de legume, carne sau verdețuri. Se pune în ciorbă la sfârșit, după ce au fiert toate împreună, gata clocotit, să nu lase spumă în bunătate de mâncare. Ține cont că-și lasă acreala după ce se odihnește câteva ore, așa că nu turna mai mult decât poți duce. Ciorba de miel acrită cu borș de tărâțe se poartă numai pe la noi.
Pentru o gustoasă ciorbă de miel aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- 1 kilogram de carne de miel cu os (gât, spată, cap)
- 1 ceapă medie
- 2 fire de ceapă verde
- 2 morcovi potriviți
- 1 fir de pătrunjel rădăcină
- 1 bucată de țelină
- 1 ardei gras mic
- 2 roșii de dimensiune medie, opărite și curățate de coajă
- 250 ml. borș
- 2 gălbenușuri proaspete
- 300 de grame de smântână grasă
- 1 legătură bună de leuștean
- sare și piper după gust
Cum se prepară ciorba de miel cu borș
Carnea de miel se curăță cu grijă de pielițe și grăsimea în exces și se pune la fiert într-o oală cu apă rece, cât să o acopere. Se adăugă de la început 1 linguriță de sare și se îndepărtează spuma de la suprafață pe măsură ce se formează, repetându-se operația de spumare ori de câte ori e cazul.
După ce nu se mai formează spumă la suprafață, se adaugă morcovii, ardeiul gras, rădăcina de pătrunjel, ceapa și ceapa verde, toate curățate, spălate și tocate în bucăți potrivite. Se fierbe în continuare până când carnea e bine fiartă, moment în care aceasta se scoate din oală.
Adăugați roșiile tăiate în cubulețe. Carnea de miel se dezosează rapid, se taie în bucăți potrivite și se adaugă înapoi în oală. Separat, borșul se dă în clocot și abia apoi se toarnă în oala cu ciorbă. Se mai dă într-un clocot și se oprește imediat focul.
Într-un castron, smântâna se bate bine cu cele două gălbenușuri. Se adaugă 1 polonic de zeamă fierbinte, se omogenizează bine și se toarnă în oala cu ciorbă. Se adaugă leușteanul bine spălat și tocat mărunt, se potrivește gustul cu sare și piper și ciorba e gata de servire.
Poftă bună!