Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, Asociația Culturală “Liviu Dafinescu”, Școala Populară de Artă și Palatul Copiilor Tg-Jiu, organizează ediția a XVIII- a, a Festivalului Jocului și Portului Popular pentru Tineret «Memorial Liviu Dafinescu».
Având în vedere necesitatea perpetuării și valorificării scenice a bogatelor și frumoaselor noastre tradiții în domeniul portului și jocului popular, organizatorii își propun să permanetizeze această activitate artistică la nivelul copiilor și adolescenților prin desfășurarea festivalului on-line.
În același timp, Festivalul are în vedere omagierea unei personalități de excepție a artei populare gorjene, regretatul profesor și coregraf Liviu Dafinescu, fost director al prestigiosului Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”.
Festivalul este deschis formațiilor de dansuri populare (mixte, fete și/sau băieți) de la nivelul școlilor generale și liceelor, al cluburilor și palatelor copiilor și de la secțiile externe ale Școlii Populare de Artă Tg-Jiu, precum și ale asezămintelor culturale din județ.
Sunt admise în concurs formații de copii (7-14 ani) și formații de adolescenți (14-19 ani).
Având în vedere condițiile impuse de starea de urgență instituită în România pentru limitarea riscurilor generate de Coronavirusul SARS-COV-2, organizatorii au decis ca această ediție a festivalului Liviu Dafinescu să se desfășoare on-line, după cum urmează:
- Formațiile menționate mai sus vor trasmite până la data de 10 aprilie 2021 o înregistrare audio-video (mp4) a unei suite de dansuri populare de maxim 5 minute, înregistrată în perioada mai 2019- martie 2021,
- o mică descriere a ansamblului, în format video, prezentat de către instructorul/director cămin cultural/coordonator ansamblu de maxim 3 minute,
- o fotografie color a formației/ansamblului, pe adresa de e-mail a CJCPCT GORJ, cultura@traditiigorj.ro și pe adresa de email andreea.epure92@gmail.com
Toate formațiile participante vor primi diplome în format on-line, până cel târziu la data de 30 mai 2021.
Promovarea evenimentului și a formațiilor/ansamblurilor participante se va face pe pagina de facebook a instituțiilor organizatoare.