Sorbitură acră şi fierbinte, ciorba de potroace este o mâncare tradițională românească la mare căutare după o noapte de petrecere și excese alimentare.
După o lună, aproape plină excese alimentare, perioada sărbătorilor de iarnă, poate n-ar fi rău să punem pe masă o ciorbă caldă perfectă și simplă în arome.
Iată ingredientele de care aveți nevoie:
- 500 grame de carne de pasăre (pui, rață, gâscă)
- 400 grame de măruntaie (pipotă, inimă, ficat)
- 2 cepe
- 400 grame de morcov, păstârnac, țelină
- 2 linguri
- 200 grame de smântână
- 2 ouă
- 1 litru de zeamă de varză murată potroacă
- 4 litri de apă
- leuștean și piper boabe după gust
Se spală și se lasă la uscat bucățile de pasăre și măruntaiele lor, după care vă puteți apuca să tocați cât mai mărunt zarzavaturile.
Într-o oală încăpătoare se pune la fiert carnea cu puțină sare. Se lasă să clocotească bine și se adună spuma, după ce am terminat această operațiune se adaugă zarzavaturile și piperul.
După ce s-au fiert și zarzavaturile la foc molcom, puteți pune și orezul care în 10-15 minute va fi și el fiert.
Acum a venit momentul să adăugați zeama de varză murată (potroacă) care sărează, acrește și dă aromă zemei.
Se mai lasă la clocotit câteva minute, separat se bat gălbenușurile cu smântână și cu ceva zeama din oală. Se ia oala de pe foc și se adaugă smântâna bătută și se presară, după ce se mai răcorește puțin, leușteanul tocat mărunt.
Se servește caldă, cu o bucată de pâine ardelenească și nu-i rău nici un ardei iute murat!
Poftă bună!