Liceul Teoretic Mihai Eminescu Cluj-Napoca și Inspectoratul Şcolar Județean Cluj cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, organizează Festivalul județean de colinde “Se-aude lin spre seară…!”, o manifestare ajunsă la cea de-a doua ediție.
Evenimentul va avea loc luni, 17 decembrie 2018, de la ora 15:00, la Cinema Dacia din cartierul clujean Mănăștur.
În cadrul Festivalului de colinde “Se-aude lin spre seară…!” vor participa sute de elevi de la școli din Cluj-Napoca și din județ, însoțiți de profesorii lor, tinerii vor prezenta colinde și obiceiuri de iarnă din zona de proveniență:
- Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu,
- Colegiul de Muzică Sigismund Toduță,
- Seminarul Teologic Ortodox,
- Școala Gimnazială Aghireșu,
- Școala Gimnazială Frata,
- Școala Gimnazială Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca,
- Școala Gimnazială Măguri Răcătău,
- Școala Gimnazială Octavian Gogu,
- Ciucea, Școala profesională Răscruci, alături de cei de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu Cluj-Napoca, gazdele festivalului.
În deschidere, ca invitați de onoare, vor colinda:
- grupul de interpreți clujeni “Colindăm la gazde bune”, format din angajați și colaboratori ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj: Mariana Morcan, Marinela Zegrean Istici, Raul Oltean, Iulia Bucur, Grigore Sâmboan, Mădălina Mîrza și Livia Popa;
- grupul “Izvoare”, format din interpreții: Nicolae Turcu, Vasile Borlea și Sorin Petrean.