Fii generos de craciun - concert sibiuPentru al șaselea an consecutiv, împreună cu Crucea Roșie Sibiu, Shopping City organizează campania “Fii generos de Crăciun”, devenită deja o tradiție în oraș, în perioada 15-23 decembrie. Prin această campanie, un brad din centrul comercial va fi decorat cu peste 400 de jucării, ce vor fi apoi oferite copiilor din centrele de plasament din oraș, împreună cu rechizitele pe care sibienii sunt invitați să le doneze în urnele de cadouri special amenajate lângă brad.

Pe 18 decembrie, începând cu ora 17:30, va avea loc un spectacol de colinde pe scena amplasată în zona restaurantelor, ce-l va avea în prim plan pe solistul de muzică populară Sorin Nicodin. Evenimentul va continua între orele 18:00-19:00, cu recitaluri ale artiștilor Radu Nechifor, virtuoz al naiului și elev al maestrului Gheorghe Zamfir, Anca Mărgineanu, o îndrăgită artistă de muzică populară și Dreamcatchers Band.

Tot sub titlul “Fii generos de Crăciun”, în această perioadă veți putea vizita și un târg de cadouri tematic în spiritul Crăciunului, amenajat în Galeria Carrefour, unde vizitatorii pot găsi o varietate mare de produse, printre care decorațiuni, dulciuri, produse de artizanat și tradiționale și cadouri.