Focul lui Sumedru sau Focul de Sânmedru este o tradiție românească, veche de două mii de ani. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru), apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora.
Obiceiul se mai păstrează în sate din județele: Argeș, Dâmbovița, Vâlcea sau Călărași.
În ajunul sărbătorii, în noaptea de 25 octombrie se ține Focul lui Sânmedru în județul Călărași, moment în care oamenii obișnuiesc să aprindă focuri în curți sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sănătoşi, iar tinerii ca să se căsătorească.
Femeile mai înaintate în vârstă, în special cele din mediul rural, obișnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri și prune uscate tuturor celor care sar peste foc.
Focul lui Sânmedru devine astfel o sărbătoare a întregii comunități, având în prim plan un moment definitoriu – Focul lui Sânmedru – este un scenariu al morții și renașterii naturii la cumpăna între 25 și 26 octombrie.
Caracterul funerar al focului, într-o veghe ritualică specifică, se pare că are rădăcini în timpul arhaic ca un cult al strămoșilor pentru câștigarea bunăvoinței în asigurarea unui an viitor fertil și bogat în recolte.
Răspândit peste tot în Argeș, obiceiul se păstrează mai puțin în regiunea de câmpie și este mai bine conservat în zonele montane.
Deși unele obiceiuri nu s-au mai păstrat, iar unele tehnici de înfăptuire a focului s-au modernizat, spiritul unitar al sărbătorii s-a păstrat.
În realizarea unui foc cât mai frumos fiecare grup, fie de adulți, fie de copii, își are locul lui bine stabilit.
Scopul final este acela de a înălța cel mai frumos foc de pe dealuri, ca să se vadă cât mai departe în zare.
Această sărbătoare rămâne un prilej de bucurie pentru oamenii locului, care aduc un prinos de mulțumire în fața darurilor bogate ale toamnei.
În Bărbulețu, Dâmbovița, Focul lui Sumedru are loc an de an. În preajma unui imens rug, aprins de tineri într-un loc înalt al satului, se adună localnicii.
În formele vechi ale sărbătorii, în mijlocul grămezii de lemne și al cetinii de brad se punea, pentru a fi incinerată, tulpina unui arbore tăiat din pădure.
În jurul focului se va striga în cor ”Hai la Focul lui Sumedru!”, iar despre cei care sar peste foc se spune că vor fi sănătoși tot anul.
Momentul cel mai așteptat este prăbușirea bradului incinerat, care indică renașterea simbolică a zeului mort.
Prin direcția în care cade trupul divin (jarul sau tăciunii aprinși) se apreciază care dintre feciori sau fete urmează să se căsătorească în noul an.
