Consiliul Județean Brăila și CJCCT Brăila organizează în perioada 18-20 iulie 2017 la Brăila, cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării.
Concursul se adresează soliștilor vocali și grupurilor (maximum 5 persoane, care fiecare în parte întrunește condiția de vârstă), artiști amatori aparținând țărilor de pe cursul Dunării:
- Germania,
- Austria,
- Slovacia,
- Ungaria,
- Croația,
- Serbia,
- Bulgaria,
- România,
- Moldova,
- Ucraina.
Pot participa la concurs persoane care au depășit vârsta de 18 ani, împliniți până la data preselecției.
Este recomandat ca, în cazul participanților din județele riverane Dunării din România, unul dintre concurenți să aparțină grupului etnic preponderent – ucraineni, tătari, turci, ruși – lipoveni de rit vechi, greci, italieni etc.
În urma preselecției, vor fi admiși maximum 30 de concurenți.
Și în acest an se oferă premii importante:
- Trofeul – 5000 euro,
- Premiul l – 3000 euro,
- Premiul ll – 1500 euro,
- Premiul lll – 1000 euro
Se oferă de asemenea și Premii Speciale, respectiv pentru autenticitatea costumului popular și Premiul de popularitate, în valoare de câte 500 euro.