Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava, Televiziunea Intermedia în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Suceava și Centrul Cultural Bucovina sunt promotorii proiectului 10 pentru Folclor, proiect pentru care în aceste zile se fac pregătiri intense.
Proiectul 10 pentru Folclor are ca scop introducerea folclorului ca obiect de studiu opțional în școlile din județul Suceava.
În acest an se vor alătura echipei proiectului și reprezentanții bisericii ortodoxe, de curând fiind parafat un acord cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
„În momentul de față am ales alte 10 localități în care vom merge anul acesta, în perioada 20-24 februarie. Un pic mai târziu față de cum ne-am propus inițial deoarece intenționam să organizăm cele 10 întâlniri spectacol în perioada vacanței intersemestriale, însă mai avem de stabilit câteva detalii cu partenerii noștri de la Consiliul Județean Suceava, care alături de Primăria Municipiului Suceava au avut un rol foarte important în desfășurarea primei ediții „10 pentru Folclor” și credem că vom merge pe aceeași formulă de colaborare deoarece am obținut împreună rezultate extrem de încurajatoare” spune Mihaela Bârsan, inițiatoarea proiectului.
Anul trecut la toate cele 10 întâlniri spectacol au fost prezenți toți membrii Ansamblului Artistic Profesionist Ciprian Porumbescu din Suceava alături de invitați surpriză printre care s-au regăsit Margareta Clipa, Andreea Haisan și Ancuța Corlățan, iar la gala de premiere din septembrie s-au mai alăturat Andra Matei, Grigore Gherman, Denisa Apetrei și Valentin Bertea.