CJCPCT Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local al comunei Mărișel, organizează duminică, 9 iulie 2017, sărbătoarea tradițională de la Crucea Iancului, zona Fântânele, comuna Mărișel.
Cea mai mare manifestare de acest gen din județul Cluj, care se desfășoară de aproape 170 de ani în cinstea lui Avram Iancu și a moților din timpul Revoluției de la 1848, va debuta la ora 11:00 cu o slujbă de pomenire la monumentul lui Avram Iancu, urmată de depuneri de coroane și jerbe de flori, dar și de discursurile oficialităților locale și județene.
La ora 13:30, pe platoul de la Crucea Iancului, va începe spectacolul folcloric, în care vor evolua soliștii vocali:
- Vasile Coca,
- Ionuț Langa,
- Mariana Morcan,
- Amalia Codorean Chindriș,
- Adriana Irimieș,
- Oana Carmen Bozga,
- Ioana Breda Morar,
- Mihai Badiu.
De asemenea, în fața spectatorilor, vor evolua Grupurile:
- Izvoare,
- Glasuri Ardelene,
- Nepoții Iancului – Mărișel
- Ansamblurile Cununița Apusenilor – Gilău,
- Cununa Someșană – Florești
- Craii Apusenilor – Beliș,
- alături de Taragotiștii din Mărișel.
În cadrul spectacolului, CJCPCT Cluj va prezenta un program artistic de muzica tradițională susținut de membrii Orchestrei Profesioniste Cununa Transilvană.
Prezentarea evenimentului va fi realizată de Vali Guia.
Sursă: Tradiții Clujene.ro