Rețeta următoare a fost culeasă de la Mănăstirea Prislop, fiind o rețetă de post. Rețeta poate fi făcută cu spanac, frunze de sfeclă sau de stevie.
Vă recomandăm să le încercați pe toate, gustul fiind diferit și plin de savoare.
Perioada postului este una foarte bogată spiritual dar și din punct de vedere al alimentației – meniurile călugărești fiind dovada acestui fapt.
Ingrediente necesare:
- 500 g spanac proaspăt (sau frunze de sfeclă);
- 3 cartofi;
- 3 căţei usturoi;
- 50 ml ulei de măsline;
- sare, piper după gust.
Preparare:
Într-o oală se pune multă apă la fiert cu sare. Se adaugă cartofii (curăţaţi şi tăiaţi cuburi) şi se fierb până sunt făcuţi total.
Se adaugă spanacul (curăţat şi spălat) şi se lasă încă 2-3 minute la fiert. Dacă folosiţi frunze de sfeclă tăiaţi-le fâşii, şi puneţi-le la fiert de la început (când adăugaţi cartofii), frunzele de sfeclă au nevoie de 10-15 minute să fiarbă.
Un alt preparat care face parte din categoria rețetelor de post de la Mănăstirea Prislop este supa de cartofi cu pâine prăjită şi usturoi.
În acest timp curăţaţi un căţel de usturoi şi pisaţi-l în mojar până devine pastă. Adăugaţi ulei de măsline (cam 20 ml) până obţineţi o “maioneză” de usturoi.
Într-o tigaie largă turnaţi restul de ulei (uleiul trebuie să acopere fundul tigăii într-o pelicula subţire) şi adăugaţi restul de usturoi tăiat felii subţiri. Încălziți uleiul la foc foarte mic până începe să miroasă usturoiul.
Scurgeți spanacul și cartofii de apă şi puneţi-i în tigaie. Condimentați cu sare şi piper după gust. Sotaţi legumele la foc mare pentru 5 minute, amestecând des. Cu dosul lingurii sfărâmaţi jumătate din cartofi.
Cartofii sfărâmați se vor amestecă cu uleiul de măsline şi vor da cremozitate mâncării. Gustaţi mâncarea şi adăugaţi mujdei de usturoi (cel preparat la pasul 3) după gust.
Eu am pus câte o linguriţă pe rând până mi-a plăcut gustul (am pus 2 linguriţe). Amestecaţi şi mai lăsaţi pe foc 2-3 minute.
Poftă bună!