Evenimentele pregătite de către Primăria Timișoara pentru a marca Centenarul Marii Uniri se vor desfășura sub titlul „La mulți ani, România”. Iată programul manifestărilor:
- 8:30 – ceremonie militară și depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori în Cimitirul Eroilor din Timișoara
- 9:30 – depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori la monumentul colonelului Virgil Economu
- 10:15 – depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori la Monumentul Eroilor Neamului din cimitirul din Calea Șagului
- 13:30 – vor lua cuvântul oficialitățile timișorene
- 14:05 – parada militară ce va avea loc pe Bulevardul Take Ionescu și unde vor participa detașamentele cu tehnica Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Penitenciarului Timișoara și detașamentele Direcției Poliției Locale
- 15:00 – tramvaiele Gemenele și tramvaiul turistic TramTur, vor porni în călătorie spre Stația Catedrala Mitropolitană de la Podul Traian
- 15:30 – va avea loc deschiderea tradiționalului Târg de Crăciun din Piața Victoriei, ocazie cu care vor urca pe scena evenimentului ansamblurile „Ghiocelul” din Giroc, „Doina Timișului” din Timișoara, „Semenicul” din Reșița, „Timișul”, precum și soliștii invitați: Mariana Deac, Ramona Vița, Mihaela Petrovici, Silvana Râciu, Petrică Miulescu Irimică, Ilie Medrea, Dumitru Stoicănescu, Titan Puichiță, Mariana Zota, Anca Panțâru și Ioan Surdu.
- 18:30 – va începe ceremonia militară de retragere cu torțe, realizată de Muzica Militară și militari ai Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”. Se va merge pe următorul traseu: Monument Virgil Economu (Piața Petru Maior) – Calea Lugojului – Bd. Take Ionescu – Bastionul Theresia – Piața Unirii – Piața Libertății – Piața Victoriei.
- 19:40 – concert aniversar la care vor participa în recital Alexandra Stan, Bosquito și Ștefan Bănică. Seara se va închide cu un spectacol de artificii.
Pe 2 decembrie autoritățile locale au pregătit un recital al marelui artist Aurel Tamaș.
Târgul de Crăciun din Timișoara va fi deschis în Piața Victoriei până pe 10 ianuarie.