Născută într-o zi de 22 Septembrie, Ileana Ciuculete provenea din com. Vela din jud. DOLJ, de pe valea râului cântat de mulți olteni – Desnățui.
Comuna se află la mijlocul distanțelor dintre Craiova și Calafat, Gura Motrului și Băilești, în apropiere de vechi sate și comune de răzeși, care nu concep să-și părăsească tradițiile de cântec și port popular.
De nenumărate ori, Ileana Ciuculete a participat la Ziua Comunei, numită „sărbătoarea pinului”, programată anual de Sf. Mărie, când băieți și fete, tineri și vârstnici, în acordurile lăutarilor se prind în tradiționalele hore ale locului, ca pe Valea Desnățuiului din Câmpia Băileștilor.
Talentul de a cânta și setea de viață au purtat-o pe Ileana Ciuculete în nenumărate și istovitoare turnee, atât în țară, cât și dincolo de granițele ei.
Și-a început activitatea la vârsta de 17 ani, la Filarmonica din Craiova, ca solistă vocală a Orchestrei Doina Olteniei.
După acest debut, a urmat o perioadă de 11 ani, timp în care a fost pe rând, solistă a Orchestrei de Muzică Populară Danubius din Drobeta Turnu-Severin și a Ansamblului Folcloric Nicolae Bălcescu.
Anul acesta (2017), Ileana Ciuculete împlinea 45 de ani de la debutul său la Radio Craiova. Primele înregistrări ale artistei au avut loc la București, alături de Orchestra Radioteleviziunii Române, unde de-alungul anilor a cântat sub bagheta dirijorilor Ilie Mărțuică, Florian Economu, Marius Olmazu și Paraschiv Oprea.
Ileana Ciuculete a participat ani la rând la concursuri și festivaluri de notorietate, a colaborat cu rapsozi, a susținut spectacole pe cele mai importante scene folclorice ale țării, alături de mai toate orchestrele importante ale Olteniei, dar și din alte zone folclorice. O alta colaborare a artistei a fost cu Orchestra Fraților ADVAHOV din Chișinău, Republica Moldova.
A murit pe 14 martie 2017, la varsta de 64 ani de o ciroză hepatică dezvoltată dintr-o hepatită C netratată la timp.
Autor: Anna Rozenberg
Extrem de creativă, energică și cu adevărat pasionată de melosul popular, Ileana Ciuculete a imprimat, cu casele de discuri Electrecord, MediaPro Music, Alpha Sound Roton, de-alungul carierei sale artistice, 400 de melodii, adunate în 24 de albume single.
Multe dintre aceste cântece constituie astăzi, adevarate șlagăre ale muzicii populare românești, cu siguranță și datorită preocupării excesive a interpretei pentru expresivitate și alegerea mesajului de inspirație populară.
O parte din albumele artistei:
- 1975 – De ce-i lăsat dorul dor – cu Valeriu Sfetcu
- 1977 – M-am născut la Vânju-Mare – cu Valeriu Sfetcu
- 1983 – Cântece de voie bună – cu Valeriu Sfetcu
- 1987 – Puiul meu de-atâta vreme
- 1989 – Eu le-am spus ochilor mei
- 1991 – Melodii îndrăgite – cu Aurel Ciuculete
- 1994 – Într-o seară de Crăciun – cu Cristian Ciuculete
- 1996 – Neicuță din Calafat
- 2000 – Sunt muiere iubăreață
- 2001 – Am venit cu drag la voi
- 2002 – Hai bărbate taci, taci, taci
- 2003 – Cântă nașa cu fina
- 2004 – Ciupe neică binișor
- 2011 – Pân` la tine mândro la sălaș
- 2013 – Din Timoc la Chișinău
Premiată în țară cu 3 Discuri de Aur și de Platină, pentru întreaga carieră, iar în Serbia cu un Disc de Aur, Ileana Ciuculete este interpreta care va rămâne în istoria muzicii populare românești … moderne.