Nică Iancu Iancovici (numele real Nicolae Iancu) s-a născut pe 21 martie 1821, în comuna Cerneteaz, județul Timiș, într-o familie de plugari evrei.
De mic avea o mare pasiune pentru muzică și a învățat să cânte la fluier ascultând cu mare atenţie cântecele păstorilor, iar de sărbători era mereu lângă orchestră, fiind atras de vioară.
Nică Iancu Iancovici a început să studieze vioara cu un violonist din comună, iar la 11 ani este trimis ca ucenic în Timișoarala un lăutar țigan.
După 3 ani de ucenicie își depășeste maestru și se angajează la o orchestră din Timișoara, pe care o abandonează după câteva luni.
Următorii 6 ani colaborează cu mai multe tarafuri, iar în 1841 ajunge la Lugoj, unde se stabilește.
După ce cântă mai puțin de o jumătate de an într-un taraf local și devine relativ cunoscut în oraș, Nică Iancu Iancovici intră în orchestra violonistului german Seppi Müller, unde învață notele, un repertoriu nou, german de salon, și învață, pe lângă vioară, viola și violoncelul.
Violonistul decide să își formeze propriul taraf în 1847 împreună cu câțiva colegi din orchestra lui Seppi Muller, având alături de viori, țambal, violoncel și contrabas și două trompete.
Reîntors la Lugoj, după revoluția din 1848, Nică Iancu Iancovici şi-a îmbogăţit repertoriul cu multe piese populare româneşti, cum ar fi: Edera, Poşovaica, Tropa, Cârligul, Momirul, Dunda, Pe picior, Cântecul ciobanului, Balada Novăceştilor, Iovan Iorgovan etc.
Nica Iancu Iancovici a făcut din cele 15 figuri de joc ale „Lugojanei” o remarcabilă suită de dansuri populare, ca „Oşteanul român”, „Bâr oiţă, bâr” şi romanţa „Rosa de Craiova”, şi i-a inspirat pe compozitoarea Sofia Vlad-Rădulescu, talentată pianistă, folcloristă şi corepetitoare a Corului din Lugoj, şi, mai târziu, pe Ion Vidu, Filaret Barbu şi Tiberiu Brediceanu.
Nică Iancu Iancovici a fost nu doar un iscusit instrumentist, ci şi autor de melodii şi un bun culegător de folclor.
Culegerile sale au ajuns în posesia lui Tiberiu Brediceanu, care le-a valorificat mai târziu. Atât de mult devenise de cunoscut şi de apreciat Nică Iancu Iancovici încât lugojenii şi alţi bănăţeni nu concepeau marile lor sărbători fără taraful lui.
Din păcate, astăzi, primul autor al piesei „Ana Lugojana” (publicată în 1899 de Ion Vidu, să nu uităm că şi Filaret Barbu a scris o operetă cu acest nume, în 1950) este uitat cu desăvîrşire în oraşul căruia el i-a dat cel mai de preţ dar: simbolul Ana Lugojana!
Violonistul se stinge din viață pe 25 ianuarie 1903.
