Festivalului de Folclor Muzici și Tradiții în CișmigiuCea de-a a XI-a ediție a Festivalului International de Folclor “Muzici și Tradiții în Cișmigiu” se desfășoară în perioada 30 iunie – 2 iulie în parcul Cișmigiu din Capitală.

Din program fac parte parada costumelor populare, spectacole tradiționale de muzică și dans, târguri, ateliere de creație, spectacole de teatru și o zona dedicată concertelor de folclor reinterpretat, unde vor cânta, printre altii, Aida și Noi, Gheorghe Zamfir, Zdob și Zdub etc.

  • Parada costumelor populare

În fiecare an, festivalul debutează cu parada costumelor populare românești și internaționale, pe traseul Piata George Enescu (Ateneul Roman) – Calea Victoriei – Bulevardul Regina Elisabeta – Parcul Cișmigiu (Intrarea Arhivele Statului).

Parada se desfășoară începând cu ora 15:00, iar în cadrul acesteia vor defila ansambluri naționale și internaționale, fanfare, comunități și minorități naționale.

  • Târg de meșteșuguri și zona gastronomică

Târgul de meșteșuguri va fi deschis în toate cele trei zile de festival, între orele 10:00 – 22:00 și va pune la dispoziția vizitatorilor o gama diversificată de obiecte de artizanat (costume, păpuși, măști, icoane, ii, ceramică, sculpturi în lemn și os, țesături, covoare, articole din piele, instrumente muzicale), dar și preparate culinare (pâine de casă, plăcinte, cozonaci, scovergi, baclava, kurtos colacs, miere, dulcețuri, siropuri, înghețată, prăjituri de casă, turtă dulce, covrigei, brânzeturi,).

Totodată, în cadrul festivalului, va fi amenajat Hanul Cișmigiu, o zonă gastronomică ce redă atmosfera hanurilor de odinioara, unde oamenii pot servi gustari calde.

  • Scena principală

Ediția din 2017 celebrează 11 ani de diversitate culturală, reunind în cele trei zile de festival peste 2.000 de artiști consacrați, ansambluri românești, minorități și comunități naționale (croată, maghiară, ucraineană, romă, germană, poloneză, turco-tătară, greacă, ruși-lipoveni) și ansambluri internaționale din Coasta de Fildeș, Columbia, Polonia, Serbia, Grecia, Belgia, Germania, Republica Moldovă.

Scena Principală, situată pe peluza restaurantului Monte Carlo, va reuni concerte susținute de soliști precum Nicolae Voiculet, Lavinia Goste, Angelica Flutur, Nicusor Iordan, Ioana Maria Ardelean, Maria Beatrice Bandoiu și Tudor Furdui Iancu, Gheorghe Zamfir și alții.

  • Fan Zone – scena dedicată folclorului reinterpretat

FAN ZONE este zona preferată din festival a tinerilor dornici de distracție și relaxare.

Începând cu ora 18:30, ritmurile autentice de folclor vor prinde o formă urbană, prin melodiile unor trupe din peisajul muzical local și internațional, precum: Dj Adrian Saguna, sZempol Offchestra, Erik & The Worldly Savages din Serbia, Dj Iqude, Aida și Noi, Vrelo din Serbia, Dj Michael T, Mara și Zdob și Zdub.

Sâmbătă și duminică, între orele 14:00 – 18:30, Fan Zone găzduiește ateliere creative pentru adulți și copii, precum și demonstrații de artă meșteșugărească.

  • Scena Foisor și ateliere de creație pentru copii

Sâmbătă și duminică, în intervalul 10:30 – 12:30, Foișorul din Parcul Cișmigiu se transformă într-o scenă dedicată copiilor, cu un program artistic de cântece și dansuri tradiționale.

Intrarea la toate activitățile din cadrul festivalului este liberă!