Festivalul Dor de Cant Romanesc 2022În perioada 1-2 iunie 2022, pe scena Casei de Cultură din comuna Cumpăna, județul Constanța renaște flacăra folclorului autentic în cadrul celei de-a XV-a ediții a Festivalului – Național de Folclor pentru Tineri Interpreți “Dor de Cânt Românesc”.

Reîntoarcerea la folclor este o datorie sacră, un legamânt cu eternitatea, astfel inițiat în urmă cu un deceniu și jumătate de către Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna, continuăm să păstrăm vie comoara strămoșească prin susținerea și organizarea acestui festival care valorifică autenticitatea culturală a românului și contribuie la conservarea și promovarea valorilor și tradițiilor naționale.

Din peste 70 de înscrieri, după o preselecție riguroasă, în primele zile ale lunii iunie, își vor da concursul pe scena Casei de Cultură din comuna Cumpăna 32 de soliști cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, din toate zonele țării. Repertoriul acestora (doină/ baladă + piesă cu acompaniament orchestral) va pune în valoare specificul zonei etnofolclorice pe care o reprezintă, iar interpretarea cântecelor alese va dezvălui publicului noi talente. Orchestra Ansamblului Profesionist “Brâulețul” din Constanța sub bagheta domnului dirijor Cristian Obrejan, va oferi acompaniamentul muzical pe toată durata evenimentului.

Concurenții își vor demonstra talentul în încercarea de a se ridica la standardele de exigență ale juriului format din personalități marcante ale folclorului românesc:

  • Doamna Elise STAN – Profesor Doctor Etnomuzicolog, realizator emisiuni – președintele juriului;
  • Doamna Doina-Virginia IŞFĂNONI – Doctor, Istoric de Artă, Cercetător, Etnolog la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti;
  • Doamna Daniela-Roxana GIBESCU – doctor etnomuzicolog, specialist Casa de Discuri ELECTRECORD România;
  • Doamna Nicoleta-Elena POPA – director al Televiziunii “FAVORIT”;
  • Doamna Maria MAGIRU – etnograf, director Muzeul de Artă Populară Constanța;
  • Doamna Elena DRĂGOI – economist, consilier local, președintele Comisiei pentru
    învățământ, sănătate, cultură, protecție socială, activități sportive și de agrement;
  • Domnul Valentin MARIN – etnomuzicolog, manager al Radio România Antena Satelor.

Festivalul va debuta, Miercuri, 1 iunie, începând cu ora 12:00. În această zi va avea loc concursul, structurat pe trei secțiuni de vârstă (6-9 ani, 10-13 ani, 14-18 ani), urmând ca a doua zi a manifestării să fie rezervată Galei Laureaților, cu festivitatea de premiere.

Ambele zile de festival vor fi presărate cu recitaluri ale artiștilor consacrați:

  • Andreea HAISAN,
  • Zorina BĂLAN,
  • Raluca DIACONU,
  • Bianca-Ștefania LUZINSCHI,
  • Daniel POP și Gabriel TRETEAG, câștigătorul trofeului ediției cu numărul XIV.

Evenimentul este prezentat de Ionuț DULGHERIU (Radio Doina) și Raluca DIACONU (Favorit TV).

CONTACT:
Nicoleta Stoica – 0731 328 379
Luminița Cioroiu – 0722 402 352.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here