Centrul de Cultura și Arta al Județului Timiș în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean organizează Festivalul Etniilor.
Festivalul ajuns la ediția a XVIII-a, v-a debuta duminică, 10 iunie 2018, de la ora 14:00.
Celebrăm multiculturalitatea specifică Banatului prin intermediul obiceiurilor și tradițiilor specifice etniilor: sârbă, germană, maghiară, bulgară, slovacă, rromă, evreiască, ucraineană, cehă și aromână, care vor arăta frumusețea costumelor populare, gustul preparatelor gastronomice de odinioară și vor aduce pe scena Muzeului Satului Bănățean cântece și dansuri în care tradiția se păstrează ”vie”.
Evenimentul începe cu alaiul etniilor, urmând un traseu de la casa nașului – anul acesta etnia aromână – și continuă prin muzeu la fiecare etnie în ritm de fanfară, unde participanții pot gusta produse de gastronomie tradițională specifice etniilor invitate.
Festivalul Etniilor, ca în fiecare an, urmează tipicul unei rugi bănățene la care comunitatea celebrează bucuria de a fi împreună prin muzică, dans și gastronomie tradițională.
Nașul acestei ediții este etnia aromână și pentru prima dată la Timișoara Stelu Enache și formația sa va susține un recital.
Cântece vechi machedonești cum sunt: “Natalis”, “Bachita”, “Un trandafir crește la firida mea” în interpretarea lui Stelu Enache vor crea o atmosferă deosebită pe Aleea Etniilor.
Gazda evenimentului este comunitatea aromânilor din Dudeștii Noi.
Intrarea este liberă.