În perioada 19-20 august 2017 Primăria și Consiliul Local Tașca, Consiliul Județean Neamț în colaborare cu Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare Neamț organizează Zilele Comunei Tașca.
Evenimentul va debuta cu un recital de pricesne susţinut de David Avarvarei şi Corul Camena al preoteselor din Protopopiatul Piatra-Neamţ, urmat apoi de o conferinţă religioasă susţinută de preotul Constantin Necula intitulată „Îndrăznim, El a biruit lumea!”.
Duminică, 20 august, paricipanții îi vor putea urmării în cadrul evenimentului pe Pascal – Cojocăriţa, Ansamblul Ştefan Vodă din Chişinău, Ciprian Istrate, alături de taraful Ceteraş de pe câmpie.
Alături de aceştia vor urca pe scena din Parcul Sfânta Maria interpreţii muzicii populare nemţene Daiana Vinca, Laurenţiu Marian şi Georgiana Şerban-Axinte.
Artiștii vor fi însoțiți de un grup de eleve de la Şcoala Populară de Artă din Piatra-Neamţ, precum şi ansamblurile folcorice Izvoarele Borcutului şi Floricică de la munte.