Traditii de iarna in Targul Iesilor 2018Primăria Municipiului Iaşi și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, în parteneriat cu Asociaţia Communio şi Galeriile Sofiana, organizează în perioada 14-16 decembrie 2018 în fața Palatului Culturii din Iaşi cea de-a IX-a ediţie a manifestării Tradiţii de iarnă în Târgul Ieșilor.

Organizatorii îşi propun să sugereze atmosfera sărbătorile de iarnă de altădată, cei 30 de meșteri populari din România și Republica Moldova urmând a expune spre vânzare obiecte specifice, precum: măşti şi măscuţe, căpriţe, dobe sau tobe, pârâitori, harapnice, bâte, stele și steluțe, sorcove, clopoţei, buhaie, ornamente lucrate manual, figurine din os, turtă dulce, jucării din lemn ș.a. Toate acestea ar putea să fie de folos părinților ce-și educă copiii în spiritul tradițiilor, la împodobirea pomului de Crăciun și la umplerea sacului lui Moș Crăciun.

De asemenea la târgul de la Palat se vor găsi și icoane, covoare, cojoace, bondiţe, căciuli, curele, genți și trăistuţe, cămăşi, oale și ulcele, vin fiert și alte multe, multe obiecte lucrate cu migală și mult suflet de meșterii noștri.

Desigur, ne dorim ca şi această nouă ediţie a manifestării dedicată tradiţiilor de iarnă să aibă un pronunţat caracter cultural-educativ, destinat menţinerii şi promovării, cu precădere în rândul tinerilor, a valorilor specifice sărbătorilor tradiţionale româneşti de iarnă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here