Festivalul muzica pentru totiCentrul cultural virtual Artist pentru artă din Maramureș în parteneriat cu Casa Corpului Didactic și Recreart School & Recording Studio prezintă Festivalul Internațional de interpretare vocală Muzica pentru toți, ediția a VII-a.

Festivalul de Interpretare Vocală  – Muzica pentru toți  este destinat elevilor care posedă voci deosebite și fac eforturi pentru a-și perfecționa stilul, tehnica și interpretarea vocală, indiferent dacă studiază sau nu în cadrul unei școli sau liceu de muzică.

Pot participa toți elevii din țară și din străinătate care sunt preocupați și pasionați de interpretarea vocală (canto clasic, muzică populară sau muzică ușoară).

Scopul Festivalului este stimularea și dezvoltarea creativității și a competențelor vocale tehnice și interpretative; de asemenea se urmărește educarea elevilor în spiritul depistării, alegerii repertoriului, interpretării și promovării valorilor autentice și reale atât din muzica populară cât și din muzica clasică și cea ușoară.

Festivalul se va desfășura în perioada 30 martie – 1 aprilie 2017 în Sala de concerte ROTARY a Colegiului de Arte – Baia Mare, județul Maramureș.

Acest concurs cuprinde trei secțiuni de interpretare vocală , după cum urmează:

1. Canto Clasic

  • învățământ liceal ( clasele IX-XII , 15-19 ani );

2. Canto Popular și Canto Muzică Ușoară

  • învățământ preșcolar (grupa mică-mare, 3-6 ani);
  • învățământ primar (clasele 0-IV, 6-10 ani);
  • gimnaziu (clasele V-VIII , 11-14 ani );
  • învățământ liceal (clasele IX-XII , 15-19 ani);

Fiecare concurent va trimite electronic până la 20 martie 2017 pe adresa de mail bob_sebi2000@yahoo.com sau poștal până la 17 martie 2017 data poștei pe adresa Colegiul de Arte, str. Petofi Sandor 2-4, Baia Mare, 430165, Maramureș, pentru prof. Bob Elena – Mihaela, concursul „Muzica pentru toți” următoarele:

  • Fișa de înscriere completată cu majuscule,
  • Copie (scanare a cărții de identitate sau a certificatului de naștere a concurentului),
  • Negativul piesei (pieselor) pe care solistul îl va avea și la el pe stick și cd în ziua concursului (pentru secțiunile de muzică populară și ușoară),
  • Dovada achitării taxei de concurs de 100 lei (copie sau scanare a chitanței) pentru elevii români și 50 € pentru elevii din străinătate la CEC BANK, cont IBAN RO45CECEBV0530RON0907594, CUI 32165309, Centrul Cultural Artist Pentru Artă.

Organizatorii festivalul “Muzica pentru Toți” pot asigura, la cerere, pianist corepetitor pentru secțiunea canto clasic.

OFERTE DE CAZARE cu rezervare pe fișa de concurs: Cămin de elevi la Administrația Taberelor, preț 35 lei/zi pentru cazare și 35 lei/zi pentru masă.

Vă rugăm specificați în fișa de înscriere numărul de mese, precum și numărul de nopți de cazare solicitate.

Persoană de Contact: Bob Mihaela Tel. 0745815677 – regulament, înscrieri, rezervări.