Casa de Cultura - Tudor MusatescuCasa de cultură Tudor Muşatescu în colaborare cu Casa de cultură a sindicatelor C.D. Aricescu, Cercul Militar Câmpulung și CJCPCT Argeș, organizează în perioada 20 – 22 iulie 2018, Festivalul de muzică populară Sus la munte, la Muscel, ediția a-V-a.

Festivalul se adresează tuturor soliștilor vocali amatori din România și Republica Moldova și din cadrul comunităților românești din diaspora, cu vârstă cuprinsă între 14 și 25 de ani.

Preselecția Festivalului Sus la munte, la Muscel se va face online, pe baza materialelor audio – video trimise de concurenți până pe data de 02 iulie 2018 la adresa casaculturatm@yahoo.com.

Participanții vor trimite doua piese muzicale, una fără acompaniament – doină, cântec doinit sau baladă și una cu acompaniament din zona etno-folclorică pe care o reprezintă.

Fiecare concurent va primi diplomă de participare și o medalie cu sigla festivalului.

Relații suplimentare: Profesor Ion Liviu Iana, tel: 0762646949 / 0745022521 sau mail: liviuiana@yahoo.com.