Cu ocazia celebrării a 55 de ani de activitate și în anul centenarului, Corul Madrigal a pregătit publicului o serie de concerte extraordinare de Crăciun ce vor avea loc în perioada 8-20 decembrie 2018 după cum urmează:
- 8-9 decembrie în Sala mică a Săli Palatului din București, începând cu ora 19:00;
- 16 decembrie în Sala Patria a Filarmonicii din Brașov, începând cu ora 19:00;
- 18 decembrie în Sala Mare a Teatrului Național Cluj-Napoca, începând cu ora 19:00;
- 20 decembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, începând cu ora 19:00.
Repertoriul concertelor dedicate Crăciunului va include unele din cele mai reprezentative compoziții specifice sărbătorii Nașterii Domnului, combinând lucrări tradiționale românești cu piese internaționale de marcă. Cel mai renumit ansamblu coral din România va aduce în sufletul publicului căldura și emoția sfintei sărbători de Crăciun sub bagheta dirijorului Anna Ungureanu. Experiența muzicală va fi întregită de vocile cristaline a sute de copii din Programul Național Cantus Mundi, care vor urca pe scenă alături de celebrul cor.
Anul 1963 este anul înființării Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, iar de-a lungul timpului a devenit un reper al vieții muzicale românești. Cu peste 4.500 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, s-a impus astfel ca un veritabil „brand de țară”.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat prin implicarea voluntară a membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 7 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 900 de coruri și peste 30.000 de copii din toate zonele țării.