Domnica Trop s-a născut la data de 22 iunie 1938, comuna Isverna, județul Mehedinți. Fiică de țărani, a învăţat să cânte în timp ce ducea la păşunat caprele şi oile.
Fără carte, dar cu un suflet și o voce de aur, Dominica Trop era invitată să cânte la concursuri şi festivaluri, dar și nunți unde cânta după om, potrivind vorbele.
În anul 1973, la vârsta de 35 de ani, a fost descoperită de învăţătorul Vasile Căpăstraru care a prezentat-o soliştilor Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu, aflaţi într-un turneu la Izverna.
Ion Dolănescu a fost fermecat de vocea și cântecul mehedinţencei, astfel că a invitat-o pe Domnica Trop la Radio, în București. Aici a cunoscut-o şi pe realizatoarea de programe folclorice, Marioara Murărescu, care a invitat-o la televiziune pentru înregistrări.
Repertoriul cântăreţei este bogat în piese muzicale străvechi, multe fiind împrumutate de interpreţi renumiţi din ţară. Cunoscuta interpretă Angelica Stoican, după afirmaţiile profesorului Eleodor Popescu “s-a inspirat, în începuturile ei artistice din folclorul autentic al zonei, din repertoriul nealterat al rapsodului popular Domnica Trop”.
Având un repertoriu specific zonei muntoase de confluenţă dintre judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin, a cucerit prin melosul distinctiv faţă de tot ceea ce se cunoaşte în folclorul românesc, fiind considerată o voce rar întâlnită, nu numai în Oltenia de sub munte, ci chiar în Europa.
În noiembrie 2013, Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial i-a acordat Domnicăi Trop titlul de “Tezaur Uman Viu”. A fost onorată cu această distincţie fiind un reper al muzicii populare româneşti şi un păstrător al cântecului autentic vechi, specific Olteniei.
Începând cu anul 2011, în Gorj, se organizează un festival național de muzică populară ce poartă numele artistei Domnica Trop.
Cântăreața Dominica Trop are puţine discuri şi câteva zeci de înregistrări, dar cântecele ei sunt foarte cunoscute în lumea iubitorilor de folclor autentic, printre acestea se numără:
- S’ara când răsare luna,
- Nu vine neica, nu vine,
- Ursitoare, Ursitoare,
- Mărie, Mărie,
- S-o legat, neică, legat,
- Fire-al naibului de dor,
- Şarpe, şarpe din dudău,
- Zorile
Dominica Trop a obţinut:
- Trofeul Festivalului “Cântec nou în Mehedinţi”,
- Premiul Special pentru Autenticitate la Festivalul “Maria Tănase” (1973),
- Locul I pe ţară la Festivalul “Cântarea României” (1979),
- Premiul Naţional “Ethos” (1999).
La 20 septembrie 2011 în cadrul Muzeului Arhitecturii Populare Curtișoara a fost inaugurată casă muzeu a celui mai mare rapsod popular mehedinţean, Domnica Trop. Aici pot fi admirate obiecte personale ale artistei, trofee, diplome, precum şi costume, scoarţe şi alte obiecte vestimentare lucrate chiar de mâna ei. Acestora li s-au alăturat donaţii din partea mehedinţenilor Domnicăi Trop: un bust al său realizat de Gabi Radovici din Drobeta Turnu Severin şi un portret care, de asemenea, îi aparţine, realizat de pictorul Andrei Coptil.
Începând cu anul 2018 Domnica Trop este cetățean de onoare al județului Mehedinți.
“Pot să spun că mă – jucam – cu ceilalţi solişti, dar aveam emoţii cu Domnica Trop. A fost şi o întâmplare hazlie: dirijam introducerea orchestrală, după care m-am apropiat de ea, ca să-i dau intrarea. Uitându-se cu coada ochiului, se răţoieşte la mine, tare, la microfon: «Domn maistru, nu mai da, bre, din mâini, ca mă încurci!». Va daţi seama ce a fost în sală: publicul a izbucnit în râs. După acest intermezzo am reluat piesa, iar Domnica Trop a cântat dumnezeieşte. Eu trebuia să fiu atent la ea, să ghidez orchestra după ea … A fost un succes imens!” (Paraschiv Oprea).
“Domnica Trop potrivea cântecele în funcţie de omul din faţa sa, după ce-i citea firea, practicând, de fapt, asemeni vindecătorilor din vechime, o terapie specifică strămoşilor noştri, de vindecare mai întâi a sufletului. Faptul că nu a fost ştiutoare de carte a fost pentru ea ca o salvare, sufletul i-a rămas pur, imaculat. Frumuseţea dumneaei este atât de contagioasă, atât de minunată şi nu numai că ne bucură, dar stârneşte în noi acei centri ai regenerării. Neamul nostru nu va pieri atât timp cât vom avea astfel de oameni între noi şi merită toată preţuirea noastră”, spune Dan Alexoae, omul care s-a zbătut ca artista să primească titlul de Tezaur Uman Viu din partea UNESCO.