Faramita Lambru – Biografie

Născut la 15 septembrie 1927 într-o veche familie de lăutari, Faramita Lambru, a învățat să cânte de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță, încă din copilărie. Având un auz foarte bun, Faramita Lambru a reținut repede repertoriul uzual țigănesc, dar mai ales stilul vocal de interpretare.

Faramita Lambru începe să învețe să cânte la acordeon în 1947, debutul artistului având loc 2 ani mai târziu când, aflat în București pentru stagiul militar, colaborează cu formații muzicale reprezentative ale armatei.

Acordeonist și interpret vocal excepțional, Faramita Lambru a avut norocul de a o întâlni pe Maria Tănase când avea 24 de ani, ajungând astfel ca timp de zece ani (1953-1963) să devină membru al formației muzicale populare și lăutărești care o acompania pe marea artistă. În perioada 1952–1956 face parte ca instrumentist și în formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București.

În calitate de acordeonist al Mariei Tănase a stăpânit un repertoriu de aproape 200 de piese instrumentale și peste 150 de piese vocale, având un har particular în interpretarea repertoriului lăutăresc urban (mahala), admirabil ilustrat mai ales vocal.

În ţară, în paralel cu spectacolele susținute alături de Maria Tănase, Faramita Lambru a cântat prin cele mai cunoscute cârciumi din Bucureşti. Maria Tănase l-a ajutat să se angajeze în 1956 la Teatrul “Constantin Tănase”, acolo unde a devenit solist şi dirijor al orchestrei populare.

După moartea artistei Maria Tănase în 1963, Faramita Lambru a cunoscut o vertiginoasa cariera de virtuoz popular al acordeonului și dirijor al Teatrului regional “Ion Vasilescu” din București cu care a întreprins turnee artistice în Franța (1965 și 1967), Republica Democrată Germană (1966) și Italia (1966) și în capitala U.R.S.S., câștigându-și astfel notorietate internațională.

Faramita Lambru a apărut în diverse concerte și spectacole de revista, a colaborat cu Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii, dar mai ales a participat la petreceri populare (nunti, botezuri), care i-au afectat organismul măcinat de tuberculoza, cânta cu vocea nepermis de mult.

Faramita Lambru a avut șansa de a intra în cinematografie, grație talentului său desăvârșit datorită căruia a fost asemuit cu un alt lăutar român celebru, Zavaidoc. A apărut în filmele: Dincolo de barieră (anul 1965 alături de actorul Ion Dichiseanu), Tunelul (anul 1966, turnat la Moscova, alături de actorii Ștefan Bănica, Margareta Pâslaru și Florin Piersic), iar în anul 1971 a apărut în filmul Facerea lumii alături de marii actorii Toma Caragiu şi Colea Răutu.

Faramita Lambru a fost unul dintre cei mai compleţi şi originali lăutari bucureşteni din a doua jumătate a sec. XX. Ca instrumentist, cânta cu virtuozitate excepţională la başii mâinii stângi ai acordeonului, după cum stăpânea şi întreaga gamă de fiorituri melodice (de extremă fineţe şi subtilitate tehnică lăutărească, aproape “vocală”, pentru mâna dreapta). Fărâmiţă Lambru a fost primul acordeonist din România care a cântat la acordeon un solo de başi, la sfârşitul anilor ’40.

Faramita Lambru a încetat din viaţă pe data de 12 decembrie 1974 măcinat de tuberculoză. La numai 47 de ani. A fost înmormântat în cimitirul “Izvorul Nou” din zona Mihai Bravu.