Născut la 15 septembrie 1927 într-o veche familie de lăutari, Fărâmiță Lambru, a învățat să cânte de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță, încă din copilărie. Având un auz foarte bun, Fărâmiţă Lambru a reținut repede repertoriul uzual țigănesc, dar mai ales stilul vocal de interpretare

Fărâmiță Lambru începe să învețe să cânte la acordeon în 1947, debutul artistului având loc 2 ani mai târziu când, aflat în București pentru stagiul militar, colaborează cu formații muzicale reprezentative ale armatei.

Acordeonist și interpret vocal excepțional, Fărâmiță Lambru a avut norocul de a o întâlni pe Maria Tănase când avea 24 de ani, ajungând astfel ca timp de zece ani (1953-1963) să devină membru al formației muzicale populare și lăutărești care o acompania pe marea artistă.

În calitate de acordeonist al Mariei Tănase a stăpânit un repertoriu de aproape 200 de piese instrumentale și peste 150 de piese vocale, având un har particular în interpretarea repertoriului lăutăresc urban (mahala), admirabil ilustrat mai ales vocal.

În ţară, în paralel cu spectacolele susținute alături de Maria Tănase, Fărâmiță Lambru a cântat prin cele mai cunoscute cârciumi din Bucureşti. Maria Tănase l-a ajutat să se angajeze la Teatrul ”Constantin Tănase”, acolo unde a devenit solist şi dirijor al orchestrei populare.

După moartea artistei Maria Tănase în 1963, Fărâmiță Lambru a cunoscut o vertiginoasa cariera de virtuoz popular al acordeonului și dirijor al unor formații profesioniste cu care a întreprins turnee artistice în Franța (1965 și 1967), Republica Democrată Germană (1966) și Italia (1966) și în capitala U.R.S.S., câștigându-și astfel notorietate internațională.

Fărâmiță Lambru a apărut în diverse concerte și spectacole de revista, a colaborat cu Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii, dar mai ales a participat la petreceri populare (nunti, botezuri), care i-au afectat organismul măcinat de tuberculoza, cânta cu vocea nepermis de mult.

Fărâmiţă Lambru a avut șansa de a intra în cinematografie, grație talentului său desăvârșit datorită căruia a fost asemuit cu un alt lăutar român celebru, Zavaidoc. Câţiva ani mai târziu, în 1971 a apărut în filmul ”Facerea lumii” alături de marii actori Toma Caragiu şi Colea Răutu.

Fărâmiţă Lambru a fost unul dintre cei mai compleţi şi originali lăutari bucureşteni din a doua jumătate a sec. XX. Ca instrumentist, cânta cu virtuozitate excepţională la başii mâinii stângi ai acordeonului, după cum stăpânea şi întreaga gamă de fiorituri melodice (de extremă fineţe şi subtilitate tehnică lăutărească, aproape „vocală”, pentru mâna dreapta). Fărâmiţă Lambru a fost primul acordeonist din România care a cântat la acordeon un solo de başi, la sfârşitul anilor ’40.

Fărâmiţă Lambru a încetat din viaţă pe data de 12 decembrie 1974 măcinat de tuberculoză. La numai 47 de ani. A fost înmormântat în cimitirul „Izvorul Nou” din zona Mihai Bravu.

Fărâmiță Lambru a colaborat cu Casa de Discuri Electrecord (cu care a înregistrat peste 40 de melodii), Radio România si Televiziunea Română.

Iată și câteva cântece din repertoriul său:

  • La crama din Drăgăşani;
  • Şapte văi şi-o vale adâncă;
  • Am iubit şi-am să iubesc;
  • Cine are fata mare;
  • Hora argintărească;
  • Hora lui Fărâmiță;
  • Inimioară, Inimioară;
  • Lăsai boii să mai pască;
  • Sârba de la Turnu Magurele;

Fărâmiță Lambru a jucat în 4 filme:

  • Mic album muzical (1958)
  • Dincolo de barieră (1965)
  • Tunelul (1966)
  • Facerea lumii.

În 1955 Fărâmiță Lambru primește Premiul II la Concursul internațional al Festivalului Tineretului de la Varșovia.

Pentru activitatea sa remarcabilă ca solist instrumentist de muzică populară la Teatrul „Constantin Tănase” din București, în 1968 i se decernează medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a.