Mitica Ciuciu – Țambalist virtuoz

Născut în 1913 în București, Mitica Ciuciu a fost un interpret de excepție al instrumentului său, posedând o tehnică și o expresivitate deosebită.

Mitica Ciuciu începe în 1920 să învețe să cânte la țambal, cu renumitul țambalist Lică Ștefănescu. Tot de la acest țambalist a învățat și rivalul lui Mitică Ciuciu, viitorul mare compozitor și interpret de țambal Gheorghe Pantazi.

În 1936 debutează la casa de discuri Electrecord cu piesele Hora lui Fănică și Doina Oltului „Ciocârlia”, cântând cu tarafului vioristului Fănică „Chioru” Vișan.

În 1944 Mitica Ciuciu concertează la Viena cu taraful lui Grigoraș Dinicu unde interpretează muzică lăutărească și muzică populară românească, dar și muzică internațională de café-concert.

Mitica Ciuciu este solicitat un an mai târziu de compozitorul Mihail Jora să cânte, împreună cu fiul său Iani Ciuciu, propria sa transcripție pentru două țambale a Rapsodiei Române nr. 1 în La major, op. 11, de George Enescu.

În 1946 este angajat în orchestra Ansamblului Sindicatelor din România, evidențiindu-și calitățile de bun acompaniator, posedând (după expresia lui Ionel Budișteanu) „un ciocan” viguros, ferm și sigur pe armoniile și ritmurile date.

În 1950 Mitica Ciuciu interpretează, sub conducerea dirijorului Sergiu Comissiona, Fantezia concertantă pentru țambal și orchestră a compozitorului Florin Comișel.

Mitica Ciuciu își prezintă, în 1970, propriile variațiuni pe tema Anicuța neichii dragă, în orchestrația lui Constantin Arvinte și sub conducerea dirijorului Victor Predescu, la premiera spectacolului Pe aripile rapsodiei, oferit publicului de către noul înființat ansamblu „Rapsodia Română”.

În perioada 1970-1975 colaborează cu orchestrele „Rapsodia Română” și Radio, conduse de importanți dirijori precum: Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Radu Voinescu, Marius Olmazu și Paraschiv Oprea.

În 1971, cu orchestra Ansamblului C.C.S., participă la turnee în toată Europa, Canada și Japonia, notabile fiind concertele din Berlin și Paris.

În același an, Mitica Ciuciu începe să compună o serie de variațiuni pe tema cântecului Tudorițo, nene, foarte cunoscut prin interpretările anterioare ale Ioanei Radu. Aceste variațiuni au fost transformate, prin acompaniament orchestral-simfonic, de către Constantin Arvinte și cedate lui Toni Iordache (ce a interpretat această compoziție în 1974 cu orchestra simfonică din Tokio). În memoria sa, țambalistul Anatol Cazanoi a interpretat aceeași temă, în 1999, la Filarmonica din Chișinău, sub bagheta lui Gheorghe Mustea.

În 1983 realizează ultimele sale înregistrări la Radiodifuziunea Română, piese ce au rămas în fonoteca de aur a Radioului. Printre ele se numără și variațiunea pentru țambal pe tema cântecului Barbu Lăutaru, ultima sa compoziție.

Țambalist vestit în a doua jumătate a sec. XX, Dumitru „Mitica Ciuciu” Marinescu, a avut un talent cu totul ieșit din comun, ca interpret de excepție la instrumentul sau, posedând o tehnica și o expresivitate deosebite. A fost un foarte bun păstrător al vechilor cântece populare și al melodiilor de joc din repertoriul muzical-folcloric românesc din Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Moldova.

Faima sa ca excepțional interpret la țambal i-a atras pe mulți tineri dornici a se perfecționa la acest instrument, devenindu-i mai apoi elevi, printre care copiii săi: Iani Marinescu-Ciuciu, Virginica Marinescu-Ciuciu, Stela Marinescu-Ciuciu, ginerele său Nicolae Bob Stănescu (zis „Valetul”) și fiul acestuia Florian Bob Stănescu (care se poate spune că a copilărit în casa lui Mitică Ciuciu), Nicolae Fieraru, Costel Pandelescu și nu în ultimul rând Toni Iordache, căruia i-a desăvârșit multe posibilități ale țambalului: tehnice și expresive.

Artistul moare în anul 1996 la București.