Festivalul Jocu’ de pe CâmpieCJCPCT Cluj, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Mociu organizează duminică, 3 septembrie 2017, un eveniment folcloric reprezentativ pentru Câmpia Transilvană, Festivalul interjudețean Jocu’ de pe Câmpie – ediţia a XXII – a.

Manifestarea va debuta la ora 12:00, cu o paradă a portului popular, urmând ca de la ora 13.00 să aibă loc deschiderea oficială.

În continuare, de la ora 13.30, vor urca pe scenă, în cadrul unui spectacol folcloric, ansamblurile:

  • Zorile,
  • Copiii Mociului,
  • Grupul de jucăuși din Chesău,
  • Fiii Cămărașului, Trandafirul de la Căian,
  • Formația de jocuri tradiționale din Frata,
  • Grupul tradiţional al Zegrenilor din Ceaba,
  • Izvorașul Tureniului,
  • Asamblul Doina Sărmașului (jud. Mureș),
  • Grupul tradițional din Voivodeni (jud. Mureș),
  • Someșul Apahida și „Joc de Ceanu Mare”.

În cadrul evenimentului vor evolua și soliștii vocali: Irina Someșan, Gheorghe Puian, Claudia Pavel, Daria Moholea și Raluca Rus.

Formaţiile artistice invitate le vor oferi spectatorilor bogate şi variate jocuri populare reprezentative, ce vor ilustra unica şi inegalabila tradiţie din Câmpia Transilvaniei.

Festivalul, care are ca scop protejarea și a promovarea jocului tradițional din Câmpia Transilvaniei în rândul iubitorilor de folclor autentic, va fi prezentat de Grigore Sâmboan.

Prima ediție a Festivalului Jocu’ de pe Câmpie a avut loc în anul  1984 la Mociu, când au participat formații artistice din județul Cluj, dar şi din Alba, Mureș sau Bistrița-Năsăud.