Viorel Costin s-a născut la poalele Gutaiului, în comuna Mara, la 7 august 1950. A început să studieze muzica încă de pe băncile Liceului Dragoș Voda din Sighetu Marmației, avându-i profesori pe Witmann Cecilia și Ghizela Nemeth-Gontoiu care, descoperindu-i talentul muzical îl îndrumă spre canto-ul clasic.
Viorel Costin înregistrează primul succes în vara anului 1969 cu lieduri compuse de Frantz Schubert și Giacomo Carissimi obținând locul I la Festivalul Artistic Național al Elevilor.
La doar 20 de ani, după numeroase succese înregistrate cu Ansamblul Folcloric Brașov, Viorel Costin debutează la emisiunea-concurs Steaua fără nume al cărui mare trofeu îl câștigă un an mai târziu, la 1 noiembrie 1971, fiind acompaniat de Ansamblul Maramureșul sub bagheta dirijorului Radu Voinescu.
În 1976 este angajat al Ansamblului Maramureșul timp de un an.
În 1972 la absolvirea Institutului Pedagogic, devine profesor de muzică populară la Școala Populară de Arta din Sigheț, iar în 1977 devine profesor de muzică la școala Ion Buteanu din Sighetul Marmației. În această perioadă își completează studiile la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București.
Feciorul de pe Mara – așa cum îi plăcea să se prezinte adeseori, a cules folclor din tot Maramureșul istoric, a cercetat culegerile editate de Bela Bartok și Constantin Brăiloiu și s-a preocupat de autenticitatea actului artistic.
Viorel Costin a colaborat cu diferite ansambluri folclorice din țară printre care:
- Maramureșul din Baia Mare,
- Țapinarii din Satu Mare,
- Cercănelul din Borșa,
- Junii din Vâlcea,
- Ansamblul Mara din Sighetu Marmației.
Viorel Costin a murit într-un accident rutier la 4 septembrie 1998.
Viorel Cosmin a început colaborarea cu Casa de Discuri Electrecord în anul 1971, unde a înregistrat 3 discuri ce se regăsesc în Fonoteca de Aur a muzicii populare românești.
Albumele artistului sunt:
- Mindru Cint Seara Pe Lună,
- Io-s fecior de pe Mara,
- Cânta Maramureșul
În anul 2003 Casa de discuri Electrecord scoate pe piață un album cu numele artistului, intitulat La fântâna cea din codru ce cuprinde piesele:
- Mândră floare-i narocu,
- Pentru tine, dor pustii
- La fântâna cea din codru
- Cine-o făcut doru-n lume
- Nu fie dat nimănui
- Avut-am bine pe lume
- Uliță cu bolovani
- Horile pe asta lume
- Care-și lasă satu lui
- Struțisor de pe palant
- Dragu-mi a hori si-a zice
- Spune, mândră, mine-ta
- Săraca, mîndruca me
- Asta-i hora bătrinească.
Ca semn de respect, în baza Hotărării nr. 39 din 30 iunie 2005 a Consiliului Local Sighet, sala de spectacole „Studio” a Casei Municipale de Cultura din Sighetu-Marmației în care a răsunat de nenumărate ori glasul îndrăgitului interpret, poarta numele de „Viorel Costin”.