În perioada 05-06 noiembrie 2016 are loc ce-a de-a X-a ediție a concursului național de muzică populară și ușoară Comoara Moldovei la Casa de Cultura George Tutoveanu din Bârlad.
În data de 5 noiembrie vor intra în concurs soliștii de muzică ușoară, urmând ca în 6 noiembrie să fie jurizați copiii interpreți de muzică populară.
Dacă anul trecut în cadrul festivalului au fost prezenți peste 150 de copii, în cele 2 zile de concurs, anul acesta se așteaptă o participare și mai numeroasă, ținâd cont că în 2015 toţi copiii participanţi au primit diplome, cupe şi medalii.
Concursul micilor interpreți de muzică populară va începe Duminica, 6 noiembrie 2016, la ora 9:30, având 8 secțiuni de vârstă, începând de la 5 ani pana la 20 ani.
Interpreții de la muzică populară, vor participa cu o singură strofă dintr-o doina la alegere și cu o singură piesă cu acompaniament.
Taxa de jurizare este în valoare de 100 Ron.