Pentru ca talentul nu are vârstă, născută în data de 01.05.2004, Daria Stefan are deja un CV foarte bogat în realizări de natură muzicală.

Și-a urmat pasiunea pentru muzică începând cu vârsta de 6 ani, când s-a alăturat grupului Miracol, condus de Gabriela Sauciuc Cicone.

De la 9 ani Daria Stefan a început sa ia lecții de canto cu compozitorul, instrumentist orchestrator și dirijor Marius Țeicu. Actualmente, Daria este elevă și la Școala de Artă București, clasa Viorelei Filip. Stilul muzical al tinerei artiste a fost influențat până în prezent de Christina Aguilera, Mariah Carey, Celine Dion și Ariana Grande.

Daria Stefan a participat la numeroase concursuri și festivaluri, unde a reușit să dea o interpretare cu totul specială unor melodii foarte cunoscute din folclorul românesc, abordând melodii foarte dificile.

Printre acestea – Cine iubește și lasăLie, Ciocârlie sau romanța Nu se poate (foarte cunoscută datorită interpretării regretatei Ioana Radu). În prezent a realizat cover-uri după 18 de melodii din folclorul Românesc.

Daria Stefan este singura artistă participantă la două ediții consecutive a show-ului Next Star; în 2015 a participat cu melodia câștigătoare la Eurovisionul din 2014 (Rise like a Phoenix), iar în 2016 a participat cu piesa Say you love me.

Tânara artista are un bogat repertoriu național și internațional, până în prezent interpretând peste 180 de melodii. Din cover-urile tinerei artiste menționăm:

Deși cariera tinerei este abia la început, talentul ei este cunoscut și peste hotare, fiind difuzată la mai multe posturi radio internaționale – MOB Radio (Irlanda), Riverhead Radio (SUA), Museboat Radio (Las Vegas), Pirate Radio FM (Italia), Radio Wellenflug (Germania), Phoenix Hospital Radio (Marea Britanie), Fame Music Radio (Africa de Sud).

În vara anului 2015, Daria Ștefan a fost recompensată pentru activitatea ei muzicală cu Premiul de Excelență din partea Centrului Comunitar Român din Canada. În același an a reușit câștigarea concursului Dry Kids (Disney Channel – SUA), fiind singurul copil “Dry Kids” din România.

A început colaborarea cu mai mulți artiști, prima piesă scoasă fiind Merry Go Round cu Sina Doering din Germania, urmând să finalizeze alte două colaborări cu artiști din SUA și Africa de Sud.

A taste of Jazz - Daria StefanÎn anul 2019 arstista a început cursurile la Colegiul Național Dinu Lipatti, secțiunea Jazz. Doi ani m-ai târziu pasiunea pentru jazz a dus la crearea primului album – A taste of Jazz – album ce poate fi achiziționat de aici.

Dacă doriți să urmăriți activitatea artistei aveți la dispoziție pagina de Facebook precum și canalul de Youtube.