Ziua Universală a IeiCentrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, cu sprijinul Consiliul Județean Neamț și al Primăriei municipiului Piatra-Neamț organizează sâmbătă, 24 iunie, de la ora 16.00, pe platoul Curții Domnești din Piatra-Neamț, Ziua Universală a Iei.

Concepută inițial ca o manifestare de spiritualitate autentică a comunităților de români din străinătate, Ziua Universală a Iei a fost treptat integrată în întreg spațiul cultural românesc și începe să fie marcată de aproape toate instituțiile culturale din țară.

Ia va fi sărbătorită la Piatra-Neamț prin mai multe manifestări interactive: se vor deschide ateliere demonstrative de meșteșuguri tradiționale (țesut-cusut, împletituri din sfoară, măști populare, împletituri fibre vegetale, olărit, modelaj lut), vor avea loc spectacole susținute de elevii Școlii Populare de Arte, prin clasele de canto și respectiv dans popular, de ansamblurile folclorice și tinerele talente din județul Neamț.

De la ora 20.30, Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” va susține un spectacol dedicat obiceiurilor de Sânziene, iar de la 21.30, va avea loc un spectacol extraordinar al invitaților speciali ai serii, interpretul Ionuț Fulea și Formația „Codru de România”.