Craciun pe rit VechiPotrivit vechiului calendar iulian, sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Christos, stabilită pe 7 ianuarie, este prefaţată de seara de Ajun, când copiii şi tinerii îmbrăcaţi în costume tradiţionale, având colaci legaţi cu ştergare înflorate, colindă pe la casele rudelor şi prietenilor, în cete, pentru a aduce vestea cea bună a Naşterii Pruncului Sfânt.

După ce colindătorii se întorc la casele lor, familiile tradiţionale se reunesc la o masă de post, denumită “Cina Sfântă”, după răsăritul primei stele pe cer, semnificaţie a astrului ce i-a călăuzit pe magi către locul Naşterii Mântuitorului.

Pe masa din Ajunul Crăciunului, ortodocşii de stil vechi pun aceleaşi bunătăţi de post specifice Sărbătorilor. Moldovenii, ardelenii sau minorităţile de ruşi lipoveni, armeni, bulgari, ucraineni sau sârbi pregătesc câte 12 feluri de mâncare, în numele apostolilor. Compotul de prune afumate, grâul fiert cu nucă sau sarmalele de post cu hribi sunt mâncărurile care anunţă, în noaptea Naşterii Domnului, o mare Sărbătoare.

În ziua de Crăciun, fiecare creştin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi la prânz, familiile se reunesc la masa tradiţională.

Masa ruşilor lipoveni include bucate specifice cum ar fi haladeț (o piftie specială, care se serveşte cu hrean), lapşă (tăiţei fierţi în supă de pasăre), sărmăluţe în foi de viţă de vie sau varză. Nu lipseşte peştele, care se regăseşte preparat în ciorba de perişoare sau chifteluţe. La desert se servesc cozonac cu nucă, colţunaşi cu brânză (vareniki) şi alte specialităţi ruseşti. Imediat după masă încep să apară şi colindătorii, care cântă în casă, în faţa icoanei. Singurul colind este de fapt o cântare bisericească, ”Hristos Rajdaetsea”. Colindul începe de la preotul satului şi continuă la restul gospodărilor.

Pentru ucrainenii din Maramureş, sărbătorirea Naşterii Mântuitorului se face potrivit obiceiurilor moştenite de generaţii. În Ajunul Crăciunului se mănâncă de post, dar tradiţia cere ca pe masă să fie aşezate nouă feluri de mâncare, aceasta simbolizează bogăţia de peste an. Cea mai importantă mâncare este ”hrebleanca”, o mâncare făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. De asemenea, nu poate lipsi de pe masă grâul fiert, simbol al roadelor bogate sau peştele. Un obicei aparte este acela că picioarele mesei sunt legate cu un lanţ, iar aceasta rămâne aşa până la Bobotează, pentru ca binele să rămână în casă.
În seara de Ajun, după apusul soarelui şi până înainte de miezul nopţii, sunt aşteptaţi copiii la colindat.

La ora 12 noaptea se merge la biserică, la snocne, cum se numeşte slujba de la miezul nopţii. După slujbă, în biserică se colindă, iar din repertoriu nu lipseşte cea mai veche şi mai lungă colindă, care conţine 17 strofe. Dimineaţa, în ziua de Crăciun, toată lumea merge din nou la biserică, unde un grup de tineri vin cu Viflaimul.

Sârbii, pe lângă bucatele speciale pe care le pregătesc cu acest prilej, aprind la miezul nopţii de ajun banjak-ul (o creangă de stejar), pentru că arzând, acesta aduce în viaţa lor bunăstare, fericire şi noroc. Până la miezul nopţii se mănâncă doar mâncăruri de post, iar sub feţele de masă se pun, conform tradiţiei, bani şi fân, acestea urmând să fie scoase doar la Bobotează (19 ianuarie). Atunci fânul va fi dat animalelor din gospodărie.

Naşterea Mântuitorului este sărbătorită şi de basarabeni, tot pe 7 ianuarie. Cele două mitropolii care activează pe teritoriul Republicii Moldova (Mitropolia Basarabiei, ce aparţine canonic de Patriarhia Română, şi Mitropolia Moldovei, care aparţine Patriarhiei Ruse) sunt pe stil vechi. În Basarabia există obiceiul ca Ajunul Crăciunului să fie aşteptat cu pâine. Gospodinele coc din aluat ”crăciunelul”, un colac mic în forma cifrei opt, dar şi ”ajunelul”, care nu completează optul, adică doar vesteşte apropierea ajunului Naşterii Domnului. Aceşti doi colaci se agaţă, împreună cu flori de busuioc, la icoană şi se ţin până la Sf. Gheorghe, când se scot şi se dau la animale, ca să la păzească de rele.