Boboteaza - istoric si traditiiÎnceputul acestei sărbători datează cel puțin din secolul al III-lea, Boboteaza fiind atestată pentru prima dată la Alexandria, de Clement Alexandrinul. “Constituțiile Apostolice” o menționează printre primele sărbători creștine. O altă scriere, “Testamentum Domini” (sec. IV) o amintește ca singura sărbătoare existentă, alături de Nașterea și de Învierea Domnului.

Botezul Domnului era prăznuit întotdeauna cu mare solemnitate. Pe la anul 400, împărații Honorius și Arcadius au interzis spectacolele de circ în această zi. Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era botezul solemn al catehumenilor (cei care doreau să devină creștini), care voiau să imite astfel botezul Mântuitorului în Iordan.

La români, Boboteaza a fost, alături de cea a Nașterii, una dintre cele mai populare. În fiecare an, în cetățile de scaun ale Țărilor Românești, Botezul Domnului se serba cu deosebit fast, iar sfințirea Agheasmei Mari se făcea întotdeauna de mitropolitul țării, în prezența domnitorului și a curții.

Boboteaza are, pe lângă înțelesurile creștine, trăsături de mare sărbătoare populară. În ziua Bobotezei, predomină practicile de purificare prin stropire cu Agheasmă Mare și de botezare a credincioșilor, la care poporul a adăugat rituri de alungare a spiritelor malefice: spălatul sau scufundarea în apa râurilor și lacurilor, împușcăturile, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor, vitelor și gospodăriilor.

Agheasmă Mare … împărţită după slujba de Bobotează în biserici, este păstrată cu sfinţenie, fiind considerată drept leac pentru boli, dar şi pentru momentele în care gospodinele cred că familia sau gospodăria au primit “făcături” necurate. Momentul luării agheazmei provoacă îmbulzeală, căci luată înaintea altora e “mai bună pentru dragoste, cinste, măritare”. Din aceasta beau toţi ai casei, punându-se chiar şi în mancarea vitelor. Chiar şi copiii morţi nebotezaţi pot primi botezul dacă mamele lor cară şapte ani la rând, de la şapte biserici, agheazma mare şi le stropesc mormintele.

De asemenea, Boboteaza include motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: local se colindă, se fac farmece și descântece, se află ursitul, se fac previziuni astronomice pentru anului ce vine și pentru holde.

În seara de Bobotează, fetele pun un fir de busuioc la streașina casei, la fântână sau la pârâu pentru ca dimineața să afle dacă vor avea noroc, semn dat de gheața sau promoroaca strânsă pe busuioc.

În satele de la Dunărea de Jos, județul Galați, s-a păstrat obiceiul ca femeile, când preotul umblă cu Botezul din casă în casă, stropind cu agheasmă, să-i pună în traistă un fuior de cânepă, pentru ca în firele lui să se încâlcească toate relele anului.

La Movileni, Șendreni și Braniștea, de Boboteaza femeile primesc ceata Chiraleisei, care înconjoară casa și grajdurile, sunând din talăngi și rostind în cor: ‘Chiraleisa, /spic de grâu /până-n brâu, /roade bune, /mană-n grâne!’. Se aprinde apoi pe un tăpșan (un foc de paie și frunze uscate) peste care flăcăii joacă Ardeasca, sărind peste flăcări, prin fumul gros, pentru a se curăți și a se feri de boli. Târziu în noapte, fetele și flăcăii pun de aflarea rodului. Împreună merg în grădină, taie crenguțe de pomi feluriți și le așează într-o oală la căldură. Se spune că, după cum va înverzi fiecare, așa va fi anul de bun în fructe.

La Sfântul Ioan se încheie sărbătorile de iarnă, iar oamenii își intră în ritmul normal al lucrurilor. În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Nașterea Domnului era cinstită în aceeași zi cu Botezul, la 6 ianuarie.