Targ de Sfintii Apostoli Petru si Pavel 2019Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti organizeaza între 28 și 30 iunie 2019  tradiţionalul Târg de Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Evenimentul face parte din seria acţiunilor dedicate “Anului omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari”, așa cum este declarat de Patriarhia Română.

Cu această ocazie, sub titlul “Icoana ortodoxă – lumina credinţei”, va fi vernisată o expoziție realizată în parteneriat cu Patriarhia Română, iar dr. Ana Dumitran, muzeograf coordonator la Museikon, Alba Iulia, specialist în arta icoanei transilvănene va susține o prelegere.

De asemenea, va fi prezentat filmul documentar dedicat satului românesc, “Zidiri de timp”, produs de Trinitas TV și vor fi omagiate două dintre tezaurele creaţiei populare româneşti: Adela Petre și Ion Arsene.

Tot cu acest prilej, la 70 de ani de la întemeierea Institutului de Etnografie şi Folclor Constantin Brăiloiu vor fi lansate volumele:

  • “Etnologie românească. Tradiţie. Cultură. Civilizaţie”,
  • “Habitatul. Răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român. Volumul V. Dobrogea, Muntenia”,
  • “Alimentaţia. Răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român. Volumul I. Oltenia”,
  • “Anuarul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, serie nouă, tom 29”.

Va fi de asemenea vernisată expoziția de fotografie “Documente de imagine din arhivă Institutului de Etnografie şi Folclor “Constantin Brăiloiu”. 70 de ani de la întemeiere”.

Vor fi prezenți la Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel artiști de muzică populară din întreaga țară și ansambluri folclorice care vor evolua pe scenă “Dumitra”.

Nu vor lipsi atelierele de creație și nici meșterii artizani de la care veţi putea târgui diverse, dar veţi avea ocazia să descoperiți și bucate tradiţionale.