Traditii Sibiu 2016“Tradiții” un spectacol româno-sârbesc

Duminică, 20 noiembrie, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților, Sala Thalia, din Sibiu va avea loc spectacolul “Tradiții”. Spectacolul îi are ca protagoniști pe artiști din Ansamblul Folcloric „Ardealul” și Ansamblul Folcloric „Abrašević” din Serbia. Cele două grupuri folclorice vor prezenta duminică o paletă complexă de momente artistice, în coregrafia lui Sorin Bădiţă alături de orchestra dirijată de Dorel Sava şi care îmbină dansul din Belgrad, Nis, Krajiste şi Pcinja.

În perioada 28 octombrie – 1 noiembrie , cu ocazia aniversării a 90 de ani de activitate a Ansamblului Folcloric ,,Abrasevic”, Ansamblul Folcloric Studențesc „Ardealul” a participat la o serie de spectacole în Serbia.

Ansamblul Folcloric „Abrasevic” este unul care a scris istorie şi care a continuat să formeze numeroase generaţii de artişti dansatori, instrumentişti şi solişti vocali. Invitaţia lansată Ansamblului Ardealul face parte dintr-un parteneriat dezvoltat de instituţiile care susţin cele două ansambluri.

”Suntem bucuroşi să prezentăm publicului un altfel de spectacol folcloric, care nu ne aminteşte doar de frumuseţea şi importanţa tradiţiilor autohtone, ci ne şi face şi să fim mândri de înaintaşii noştri şi de moştenirea spirituală din răsăritul Europei”, a spus Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.

Ansamblul Folcloric „Ardealul” duce mai departe tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc prin promovarea cu consecvență, atât în țară, cât și în străinătate, a jocurilor și cântecelor populare, păstrând astfel vii datinile și obiceiurile strămoșești.