Saptamana fara calculatorMuzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București organizează, în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2016, ateliere meşteşugăreşti destinate copiilor din învăţământul preşcolar şi primar, organizate cu prilejul vacanţei semestriale, activităţi interactive cuprinse în proiectul educativ „Săptămâna fără calculator”.

Acest eveniment este o alternativă la folosirea excesivă a calculatorului, programul facilitează diversificarea preocupărilor celor din tânăra generaţie în vederea educării şi formarii prin şi pentru cultură, cunoaşterea şi respectarea valorilor tradiţionale, descoperirea şi redescoperirea patrimoniului etnologic.

Cei interesaţi se pot înscrie în perioada 24 -30 octombrie, între orele 10.00 – 15.00 prin telefon la numărul: 021. 317.91.03 int. 191 e-mail: Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Atelierele meşteşugăreşti din cadrul evenimentului sunt: icoane pe sticlă, opinci în miniatură, podoabe populare, obiecte tradiţionale, instrumente muzicale-ocarine şi fluiere, împletituri textile şi teatru de umbre.

Preţul pentru atelierele meşteşugăreşti este de 15 lei/copil (include materiale şi uneltele necesare), respectiv 10 lei/copil pentru teatru de umbre. Atelierele se desfăşoară de luni până vineri, între orele 10.00 – 11.30 şi 12.00-13.30.