Reteta - Varza la cuptor cu muschi afumatO rețetă de iarnă foarte gustoasă și sățioasă care va bucura întreaga familie, mușchiul de porc afumat cu varză murată, este foarte usor de preparat.

Mușchiul de porc îl puteți prepara chiar dumneavoastră acasă. Va invităm să citiți rețeta aici Rețetă de Mușchi Afumat.

Ingrediente

  • 700 gr. mușchi de porc afumat,
  • 1 varză murată,
  • 3 linguri ulei,
  • 4 linguri sos de roșii cu ardei,
  • 1 ceapă mare,
  • sare și piper după gust,
  • 1 linguriță de zahăr,
  • 1 linguriță de cimbru uscat.

Mod de preparare

  • Muschiul se taie în felii potrivite și se prăjeste în ulei,
  • Se scot feliile de mușchi iar în grăsimea rămasă se prăjeste ceapa tocată mărunt,
  • Se adaugă sosul de roșii cu ardei și amestecăm conținutul,
  • Adăugăm varza murată tăiată mărunt, apă caldă cât să o acopere și o lăsăm să fiarbă (cu capac)  aproximativ o oră,
  • Adăugam zahărul, cimbru, sare și piper după gust,
  • Într-un vas termorezistent așezăm varza iar deasupra așezam feliile de mușchi,
  • Introducem la cuptor pentru 35-40 minute.

Poftă bună!