În perioada 25 – 30 iulie 2017, Muzeul ASTRA din Sibiu găzduiește cea de a XXII-a ediție a fazei naționale a Olimpiadei Meșteșuguri artistice tradiționale.
Evenimentul este organizat de Complexul Național Muzeal ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu.
Începând din anul 1992, muzeul în aer liber a găzduit patru ediții ale Târgului copiilor meșteșugari.
În 1996, prin demersurile întreprinse la Ministerul Educației și Cercetării, s-a reușit cuprinderea acestui târg în cadrul calendarului activităților extrașcolare și transformarea lui într-o competiție de tip olimpic, de talie națională: Olimpiada Națională „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”.
Tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani participă la această competiție, dovedind că sunt adevărați maeștri ai artei tradiționale.
În fiecare an, Olimpiada reunește peste 150 de copii talentați din aproape toate județele țării, inclusiv din județul Sibiu.
Olimpiada Meșteșuguri artistice tradiționale este o întrecere educativă care urmărește conștientizarea școlarilor asupra valorilor civilizației populare românești.
Elevii înscriși în concurs participă la diferite secțiuni, precum: țesut, brodat, cusut, confecționat piese de port popular etc.
Ediția din acest an beneficiază de o finanțare în valoare de 50.000 lei din partea Administrației Fondului Cultural Național.
Pot participa copiii cu vârsta între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucția și educația primite în familie sau la școală, ca adevărați creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meșteșugului artistic tradițional, al specificului artizanal din satul de origine, având calitățile de manualitate, dexteritate tehnică și simț artistic propriu unui artist autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din școli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban.