Sfânta sărbătoare de Paști este cea mai importanta sărbătoare a creștinătății și reprezintă temelia credinței creștine și anume Învierea mântuitorului Iisus Hristos.
Sărbătorile pascale sunt precedate de o perioadă lungă de post, de șapte săptămâni.
Ultima săptămână, care începe în duminica Floriilor este denumită și “Săptămâna patimilor“, este cea mai importanta.
O semnificație specială o are “Joia mare”, zi în care țăranii întrerup lucrul câmpului iar femeile se apucă de pregătirile de sărbătoare vopsind ouălele și pregătind pasca.
Cultura noastră populară este una extrem de bogată și moștenirea lăsată de strămoși este încă la loc de cinste. Fiecare regiune a României are propriile ei obiceiuri prin care serbează sfănta sărbatoare de Paști, astfel:
În zona Transilvaniei se regăsește unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Paști, “stropitul”.
Băieții din sat merg la orice casa în care se află o fată și o stropesc cu parfum “ca să nu se vestejească”. Înainte de “udat”, în unele zone, se recită o scurtă poezie (o frază) având ca subiect udatul.
În zona Câmpulung Moldovenesc se pune accent pe rugăciune. Fiecare gospodar pregătește un coș cu bunătăți și merge duminica în curtea bisericii, așteptând cu o lumânare aprinsă binecuvantarea preotului.
În coșul acoperit cu un ștergar țesut cu motive specific, se află simboluri ale protecției și ale bunăstării: semințe, ceapă, usturoi, zahăr și făină. Deasupra lor sunt așezate pasca și ouălele, bani, sfeclă, pește afumat. După sfințirea coșului, sărbătoarea se mută în familie.
În Țara Bârsei, Paștile sunt sărbătorite de întreaga comunitate. Băieții strâng ouă roșii de la fete după care se îndreaptă spre locul de sărbătoare unde au loc diverse întreceri, cum ar fi aruncarea buzduganului.
În Țara Moților găsim un obicei mai ciudat. Se ia toaca de la biserică și este dusă în cimitir unde flăcăii satului o păzesc de cei care încearcă să o fure. Dacă reușesc să o păzească, “hotii” sunt cei care platesc pentru ospatul de a doua zi. Daca nu, chiar ei sunt “pedepsiti” sa sustina sarbaoarea intregii comunitati.
Maramureșul vine și el cu un obicei minunat. În prima zi de Paști, copilașii cu vârsta de până la 9 ani merg din casă în casă să vestească Învierea Domnului. Gospodarii le dau câte un ou roșu. Pragul casei trebuie trecut întâi de un băiat ca să fie armonie în familie tot anul.
În Bucovina, fetele se duc în noaptea de Înviere în clopotniţă şi spală limba clopotului cu apă neîncepută. Cu această apă se spală pe față în zorii zilei de Paşti, ca să fie frumoase tot anul şi aşa cum aleargă oamenii la Înviere când se trag clopotele la biserică, aşa să alerge şi feciorii la ele. Flăcăii trebuie să se ducă cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele, pentru a îşi arăta consimţământul la sentimentele lor, trebuie să le oferă un ou roşu.
În Moldova, în dimineaţa următoare după noaptea Învierii se pune un ou roşu şi unul alb într-un bol cu apă ce trebuie să conţină monezi, copii trebuie să şi clătească fata cu apă şi să şi atingă obrajii cu oualele pentru a avea un an plin de bogăţii. O altă tradiţie de pe malurile Prutului cere ca oul de Paşti să fie mâncat, iar cojile să fie aruncate pe drum.
Frumusețea și misterul României se regăsesc din plin în obiceiurile noastre. Focul tradiției nu s-a stins și sunt încă multe locuri pe teritoriul țării noastre în care găsim tradiții și obiceiuri păstrate de la străbuni.
Aceste leagăne ale folclorului românesc țin vie scânteia identității noastre naționale.
