Moșii de Arhangheli. Targ cu mesteri si anticariMoșii de Arhangheli, târg organizat de Muzeul Țăranului marchează sfârșitul toamnei și ultimele zile de dulce înainte de intrarea în postul Crăciunului.

Muzeul invită publicul la Târgul cu meșteri și anticari, unde, timp de trei zile, de vineri, 8 până duminică, 10 noiembrie, de la orele 10:00 de dimineață până la 06:00 seara, 50 de meșteri, anticari și artiști vin din toată țara cu tot ce au realizat ei mai minunat peste an.

Vor fi de târguit: obiecte din ceramică, țăsături, icoane, podoabe, obiecte din lemn.

De-ale gurii puteți găsi: miere, prăjituri, turtă dulce, plante de leac, țuică, sucuri naturale, fructe și legume.

Vă invităm să redescoperiți frumusețea și mărturia gesturilor în lucrurile meșteșugite deopotrivă de țărani, artizani și artiști.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei.

Despre Moșii de Arhangheli

În tradiția populară, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril sunt conducătorii înarmați ai Cetelor de îngeri, purtători ai sabiei morții, puternici și nepărtinitori.

Arhanghelii erau sărbătoriți pentru că ei sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora.

Soborul Sfinților Mihail și Gavril se serba în Calendarul popular trei zile, între 8 și 10 noiembrie. Prima zi era denumită Capul Arhanghelului, a doua zi Mijlocul Arhanghelului, iar a treia zi Coada Arhanghelului.

Voievozii cetelor îngerești sunt considerați ocrotitorii vieții şi armoniei familiale.