Mica Unire - 24 ianuarie 185924 ianuarie 1859 reprezintă pentru poporul Român, primul pas măreț spre înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Evenimentul este cunoscut în istorie drept “Mica Unire” și reprezintă unirea Principatului Moldovei și Țării Românești sub același domnitor – Alexandru Ioan Cuza.

Contextul internațional premergător unirii Principatelor a fost unul extrem de tumultos: Țara Românească și Moldova se aflau sub influența Imperiului Otoman și a Rusiei. Între 1853 și 1856 a avut loc Războiul Crimeii în urma căruia Rusia a fost înfrânta de către Marile Puteri (Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman).

În urma Tratatului de pace de la Paris din 1856 situația Principatelor Române s-a schimbat. Moldovei i se atașează trei județe din sudul Basarabiei: Cahul, Ismail și Bolgrad. Imperiul Otoman își păstra suveranitatea asupra Principatelor dar acestea se aflau și sub protecția Marilor Puteri, încercând astfel să limiteze influența Rusiei.

În urma vehiculării discuțiilor despre Unire, Marile Puteri acordă, în anul 1857, dreptul organizării unui referendum în vederea consultării populației cu privire la o eventuala Unire.

În Țara Românească majoritatea membrilor Divanului Ad-hoc s-au pronunțat în favoarea Unirii. În Moldova însă, caimacanul Nicolae Vogoride sprijinit de Imperiul Otoman a falsificat listele electorale. Vestea despre falsificarea alegerilor a ajuns la Bruxelles și acestea au fost invalidate.

În toamna anului 1857 s-au organizat noi alegeri și toți s-au pronunțat în favoarea unirii.

În 1858 în cadrul Congresului de la Paris, contele Walewski, ministrul de externe al Franței a ridicat problema Unirii Principatelor Moldovei și Țării Românești. Deoarece Marile Puteri nu s-au putut pune de acord în privința Principatelor, s-a decis în cele din urma ca acestea să-și decidă singure soarta în cadrul unor divane ad hoc.

În iarna lui 1859 în data de 5/17 ianuarie în Moldova a fost ales domnitor Alexandru Ioan Cuza, iar o săptămână mai târziu, în data de 12/24 ianuarie au avut alegerile la București. Românii au profitat de situație pentru că nu era specificat clar că domnitorul nu poate să fie una și aceeași persoană în ambele Principate, și l-au ales tot pe Cuza. În acest fel, Marile Puteri au fost puse în fața faptului împlinit.

Alexandru Ioan Cuza, deși a avut o domnie scurtă, până în 1866, a pus bazele statului Român modern printr-o serie de reforme în toate domeniile importante ale economiei și vieții social-politice.

Țara noastră s-a numit România abia în 1866 când a fost redactată prima Constituție.

Data de 24 ianuarie este practic pasul cel mai important făcut de români spre Marea Unire din 1918 și spre recunoașterea României pe plan internațional.

Alexandru Ioan Cuza a fost omul vizionar care a reușit să gândească în perspectivă și să pregătească țara, prin sistemul său modern de reforme, pentru marele eveniment din 1918.

Românii au știut mereu să profite de contextul politic extern al momentului, indiferent că au fost măsuri pentru România sau în defavoarea ei. Importanță a avut cine s-a aflat la conducerea țării în acel moment. Din fericire pentru noi, România a avut oameni politici de o reală valoare și cu o dragoste până la sacrificiu pentru țară și popor.

Partidele politice lucrau împreună pentru a construi o țară mai bună și să-și sprijine poporul. Evident că au existat lupte politice! Nu există loc în lume în care toți oamenii să gândească la fel. Diferența față de vremurile actuale o face faptul că atunci acțiunile politicienilor aveau un țel comun: binele general al populației!

După 160 de ani de la “Mica Unire” țara noastră tinde să-și piardă tot ce au reușit să clădească înaintașii noștri. Ei au plătit un preț în sânge pe care noi nu avem dreptul să-l desconsiderăm.

Priveam acum contextul internațional care este extrem de tulbure pentru Europa și observăm cum din nou se încearcă politica “mersului pe burtă” din partea politicienilor români, numai că de această dată au ales un drum al distrugerii țării și al îngropării valorilor românești.

Nici nu știu ce mă doare mai tare? Faptul că mi se distruge țara pe care o iubesc și un popor dezbinat este unul slab și fără apărare sau faptul că majoritatea vede ce se întâmplă dar acest fapt nu-i oprește pe pseudo-politicienii noștri să meargă mai departe cu acest plan absurd de autodistrugere.

Indiferent câte partide politice vor răsări și indiferent câți oameni capabili vor încerca să schimbe ceva, până nu înțelegem că avem nevoie să construim o clasă politică stabilă, de valoare și lipsită de corupție, țara noastră nu va putea să fie salvată.

Educarea unei generații consumă timp, un timp pe care se pare că nu-l mai avem, dar arderea etapelor nu este o soluție viabilă pentru România.

O clasa politică coruptă, bazată pe non-valoare și pe luptă pentru putere nu poate să ducă decât pe un singur drum: cel al pierzaniei.

Nu știu dacă trebuie să ne apărăm ca Dukadam, dar știu un lucru .. că nu trebuie să construim ca Manole până să o zidească pe Ana. Nu trebuie să lăsăm să se năruiască tot ce s-a construit de 160 de ani cel puțin. Politicienii care vor vrea să devină “Ana” pentru România sunt cei care vor salva acest Pământ binecuvântat de Dumnezeu dar uitat de oameni.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here